Primarul Radu Mazăre: fac orice pentru a nu fi atât de multă stricteţe ca în Europa de Vest şi în special de Nord, unde nu poţi să faci nimic, nimic

După ce în ultima vreme românii au constatat într-un mod cât se poate de concret cam cât de eficiente şi grozave au fost administraţiile locale în problema câinilor maidanezi, unde primarii din ţara asta au dovedit legături perverse cu ONG-urile, sifonări masive ale banului public şi o laşitate ieşită din comun ce reiese din faptul că au încercat să arunce vina la guvern sau parlament, invocând lipsa nu ştiu cărei legi, în ultimele zile primarii au ieşit la rampă cu o mai veche dorinţă a lor, aceea de a controla şi poliţia română.  Continue reading Primarul Radu Mazăre: fac orice pentru a nu fi atât de multă stricteţe ca în Europa de Vest şi în special de Nord, unde nu poţi să faci nimic, nimic

Guvernul taie din competenţele DNA-ului

În Monitorul Oficial nr 377 din 26.06.2013, a fost publicată Ordonanţa de urgenţă nr. 63/2013 pentru modificarea art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţională Anticorupţie. Prin această ordonanţă Guvernul României nu face nimic altceva decât să mai reducă din competenţele D.N. A.-ului.  Continue reading Guvernul taie din competenţele DNA-ului

Un jandarm dintr-o unitate specială este pedofilul căutat încă din toamna anului trecut

Vă mai aduceţi aminte de cazul gunoiului misterios în cazul căruia Poliţia Capitalei a solicitat sprijinul cetăţenilor pentru identificarea sa, în baza unor imagini surprinse de o cameră de supraveghere? Sunt convins că nu aţi ratat acele imagini sau fotografia ce a fost distribuită pe facebook. Este vorba despre un caz de viol asupra unei fetiţe de 7 ani, de care poliţiştii bucureşteni au fost sesizaţi în data de 22.10.2012.

Aceasta este imaginea dată publicităţii în toamna trecută:

un-jandarm-dintr-o-unitate-speciala-este-pedofilul-cautat-inca-din-toamna-anului-trecutNumai că ieri 12.02.2013, în jurul orei 12.10 poliţiştii din cadrul Secţiei 7 au surprins în flagrant un jandarm de 39 de ani, ce se masturba în faţa unei fetiţe de 12 ani, chiar în Parcul Plumbuita din Sectorul 2. Este vorba despre un jandarm component al unei unităţi … “speciale”, mai exact Unitatea Specială 30 Pază şi Protecţie Instituţională.  La ăştia chiar şi paznicii sunt “speciali”.

A încercat să fugă şi chiar a devenit agresiv, dar colegii mei au reuşit să-l imobilizeze şi să-l conducă la secţie. În urma audierilor şi a cercetărilor efecuate de poliţişti, s-a stabilit că este vorba despre individul căutat încă din toamna anului trecut, ce a violat o fetiţă de 7 ani. Şi conform protv-ului lista victimelor sale este mai mare, jandarmul recunoscând că este autorul acestora.

Jandarmeria a ieşit repede cu un comunicat de presă în care anunţa faptul că paznicul ăsta “super-special” a fost evaluat psihologic ultima dată anul trecut. Şi uite aşa, psihologii rataţi ce îşi pierd vremea cu comentarii penibile pe la televizor, au rămas fără obiectul dezbaterilor tâmpe. Aşa că încă o dată se demonstrează că presupusa problemă a evaluărilor psihologice este una falsă, iar identificarea celor cu comportamnte deviante de către psihologi este o mare abureală.

Să sperăm că procurorii şi judecătorii îl vor trimite acolo unde-i este locul şi unde pedofilii au parte de un tratament special din partea celorlalţi deţinuţi.

Interesul public mai presus de gustul publicului

Deşi OTV-ul a fost închis, reţeta sa privind politica editorială, recunoscută pentru lipsa de scrupule şi pervesitate, a fost preluată tacit de celelalte posturi de televiziune. Majoritatea posturilor TV au devenit tabloide, chiar şi cele de ştiri, ce zilnic dezinformează, oripilându-ne cu titluri mincinoase şi ştiri ce manipulează grosolan. Nu mai amintesc aici despre emisiunile aşa-zis tabloide, “Un show păcătos”, “CanCan TV”, “WOWbiz”, “Happy Hour” sau “Acces direct”, care s-au transformat în ultima vreme în emisiuni de tip tomberon sau hazna. Acestea în fiecare zi oferă imagini oripilante pentru orice persoană normală, profită de persoane fără discernământ, iar promovarea comportamentelor deviante este un “must have”. Chiar şi televiziunile de ştiri, sub pretextul dezbaterilor serioase, promovează şi mediatizează tot felul de rataţi ce îşi dau cu părerea despre astfel de practici nocive. Aţi observat că mai nou, foarte mulţi jurnalişti se prezintă a fi “analişti”? Cred că este un nou trend în rândurile lor şi consideră că sunt mult mai “cool”.

CNA strânge semnături ca să evalueze necesitatea îmbunătăţirii unor prevederi ale legislaţiei audiovizualului pentru o definire mai clară a noţiunii de interes public în programele de televiziune şi de radio.

Textul petiţiei:

CNA lansează petiţia online Interesul public mai presus de gustul publicului.
Drumul de la domnia bunului plac la cea a bunului simţ trece şi pe la CNA. Sau mai precis ar trebui să treacă.
Am văzut înmormântări în direct, momente înşelătoare în emisiunile de divertisment, în dezbateri politice sau pe teme sportive. De la an la an spaţiul audiovizual românesc devine din ce în ce mai viciat.
Moartea unei personalităţi publice pare a fi momentul cel mai râvnit al unei televiziuni, iar cazurile recente, cum ar fi cel al lui Adrian Păunescu, al lui Şerban Ionescu sau al lui Sergiu Nicolaescu confirmă acest trist şi nefiresc adevăr.

Este timpul ca riposta să vină din două direcţii: de la cetăţeni şi de la CNA. Ca să reuşim, alăturaţi-vă în număr cât mai mare şi

Semnaţi petiţia noastră online!

Valul din ce în ce mai mare de mizerie propagat prin televiziuni poate zdrobi valorile națiunii.

Încurajarea promiscuității, a alcoolismului și infidelității, a violenței și vulgarității, promovarea caracterelor murdare și a lipsei de încredere în oameni trebuie să fie oprite dacă vrem ca viitorul copiilor noștri să nu fie stigmatizat irecuperabil de aceste vicii.

Dacă te-ai săturat să vezi zilnic cum televiziunile se prostituează pentru rating, te invit să semnezi petiţia celor de la C.N.A. O poţi face aici: petitieonline.com sau petitieonline.ro

Votează şi susţine iniţiativa CNA! Implică-te ! Dă mai departe link-ul!

Te rog să spui la cât mai multe persoane despre această petiție. Cu cât mai multe semnături, cu atât mai multă atenție alocată petiției din partea mass media și a persoanelor cu putere de decizie. Îţi mulţumesc!

Bancul zilei: Măruţă trăieşte cu senzaţia că face jurnalism

Frunzărind presa online, am dat peste o ştire de interes deosebit pentru nătăfleţi, ce se referă la un nou “scandal public” între  “vedete”. Mai exact este vorba despre conflictul de la distanţă între Cătălin Măruţă şi Dan Diaconescu, care îşi transmit unul altuia replici tăioase într-o dispută puerilă privind originalitatea.

Deşi nu mă pasionează astfel de subiecte, mi-a atras atenţia un singur lucru. În replica “acidă” a lui Măruţă descoperim ceva incredibil, chiar “senzaţional”:  faptul că omul consideră că ceea ce face el cu emisiunea aceea se numeşte “jurnalism”. Foarte tare!! [singlepic id=22 w=590 h= float=center]

Bine, nu cumva să credeţi că iau apărarea sau îl susţin în această “dispută de interes public” (yeah right!) pe tătucul otv-ului. Ba din contră, mi se pare mai nociv pentru români decât celălalt. Disputa asta a lor mi se pare penibilă. În schimb m-a distrat teribil acest amănunt din replica postată de Măruţă pe pagina sa de facebook. Nu l-aş fi bănuit de asemenea naivitate, asta ca să fiu blând în exprimare.

Habar nu aveam că organizarea unor farse pentru nişte manelişti sau alte asemenea “vedete autohtone” face parte din munca unui jurnalist… N-aş fi crezut niciodată că promovarea sau bălăcărirea la televizor a unor non-valori ori persoane cu comportamente deviante constituie “jurnalism”. Puteam să pun pariu că ceea ce face el acolo se încadrează cu succes în categoria bufonilor sau a măscăricilor, dar după ce am făcut câteva “săpături”, cred că putem spune fără teama de a greşi că domnul Măruţă face parte din categoria “prezentatorilor”.

PREZENTATÓR, -OÁRE, prezentatori, -oare, s. m. și f. Persoană care face cunoscut publicului pe cineva sau ceva; persoană care prezintă un spectacol, un concurs etc. – Din fr. présentateur.

Oricum, m-a distrat teribil această “replică acidă” a domnului Cătălin Măruţă, în care se laudă cu faptul că a fost, citez: “primu” ce a făcut farse pe un tronson orar. Într-adevăr o extraordinară realizare! Nu înţeleg de ce nu se consideră a fi un comic, din moment ce şi atunci când vorbeşte serios sau încearcă să fie răutăcios, ne face să râdem copios.

Impostura jandarmului tâlhar

Uneori, viaţa are căile ei stranii de a pedepsi impostura. Majoritatea jandarmilor vor să pară ceea ce de fapt nu sunt. De ce? Pentru că impostura e la mare cinste peste tot în instituţia lor. Şi ca să înţelegeţi la ce mă refer, vă invit să citiţi ştirea ce a apărut în această dimineaţă, din cuprinsul căreia aflăm că un jandarm a fost săltat azi-noapte, împreună cu un complice al său, de către mascaţii de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Timiş, după ce a TÂLHĂRIT (furtul săvârşit prin întrebuinţare de violenţe sau ameninţări) trei pakistanezi. Găsiţi ştirea completă aici: Jandarm tâlhar ridicat de mascaţi.

Nu vreau să dezvolt prea mult subiectul tâlhăriei comise de jandarm. Sincer nu mă surprinde deloc, ci doar îmi confirmă anumite păreri în ceea ce-i priveşte. De aceea nu am să vă plictisesc cu discuţii despre cum de a fost posibil, ce minte bolnavă sau că ar trebui să fie un exemplu şi alte asemenea dezbateri stereotipe demne doar de psihologii analişti. Lucrurile sunt destul de clare, individul este un gunoi de cea mai joasă speţă şi trebuie să ajungă acolo unde îi este locul. Totuşi, există acolo în modul de operare, nişte detalii ce pentru mulţi oameni trec neobservate.

Aflăm din cuprinsul articolului că domnul jandarm s-a recomandat la recepţia pensiunii ca fiind poliţist.  Interesant este că nu e prima oară când se întâmplă aşa ceva. Vă mai amintiţi cazul jandarmului de la Craiova ce a snopit în bătaie o fetiţă minoră la semafor? Dacă nu, priviţi aici:

Dacă îi spui oricărui jandarm că are un comportament şi apucături de impostor, dorind să pară ceea ce de fapt nu este, veţi observa că imediat face spume la gură şi tremură exact ca dependenţii de cocaină, ajunşi în stadiul în care nu mai au ce să vîndă din casă. Numai că asta e realitatea, majoritatea dintre ei, deşi ne înjură de fiecare dată când au ocazia, nu ar ezita să “schimbe arma”, dacă li s-ar oferi această posibilitate.  Profită de naivitatea omului de rând şi întreţin confuzia prin impostură, astfel că am ajuns astăzi în situaţia în care la noi în ţară, scutierii sunt confundaţi cu forţele speciale. Majoritatea jandarmilor au făcut o adevărată obsesie pentru cagulă, absolut toţi o poartă, chiar şi femeile sunt “mascate” şi se cred a face parte din cine ştie ce unităţi speciale. Şi-au atribuit nişte titulaturi pompoase, sunt antiterorişti, deşi jandarmeria nu are astfel de competenţe, singura prevedere legislativă de care se agaţă cu disperare este că pot ripsta în cazul unui atentat terorist ce vizează un obiectiv pe care ei îl au în bază. Cu alte cuvinte, jandarmii sunt doar nişte “paznici antiterorişti”, în rest este treaba S.R.I.-ului. De ce doresc jandarmii să fie percepuţi ca fiind “mascaţi”? E simplu, aceste structuri din Poliţia Română, ce au fost înfiinţate la sfârşitul anilor ’90, perioadă în care jandarmeria era populată cu soldaţi în termen, şi-au construit de-a lungul anilor un important capital de imagine pozitivă în rândul opiniei publice. După 2007, când jandarmeria a devenit aşa-zis profesionistă, transformând peste noapte în subofiţeri toţi foştii soldaţi în termen şi caporalii ce erau angajaţi pe bază de contract, aceştia au început să practice această impostură prin care omul de rând să-i confunde şi să-i asimileze cu “mascaţii” din forţele speciale ale poliţei, tocmai pentru a beneficia de imaginea pozitivă pe care “mascaţii poliţiei” şi-au creat-o de-a lungul timpului. Iar astăzi am ajuns o ţară plină de mascaţi, chiar şi jandarmeriţele sunt “mascate” (vezi foto). Probabil că şi fătucile din poză sunt antiteroriste?!

[singlepic id=21 w=320 h=240 float=left]

Vedem astăzi jandarmi cu o cagula trasă pe cap şi denumiri antiteroriste, ce descind în târguri comerciale pentru a prinde traficanţii de papuci din cauciuc sau cum flanchează tot felul de suspecţi “deosebit de violenţi şi periculoşi” cum au fost doamnele ce lucrau la bancă şi care erau cercetate în “dosarul bancherilor”. Ba mai mult, s-a ajuns în aşa hal, încât chiar şi la mitinguri, jandarmii poartă cagule, de parcă ar avea de-a face cu un miting al componenţilor unei grupări infracţionale de crimă organizată, scutierii fiind confundaţi şi catalogaţi ca “trupe speciale”. Dar să revenim la cazul jandarmului tâlhar, în mod firesc apare întrebarea:

Oare câte astfel de incursiuni, în care s-a dat drept poliţist, a mai prestat acest jandarm până să fie prins? Câte astfel de întâmplări asemănătoare, ce nu ies la iveală, or exista, omul de rând rămânând cu impresia că nişte poliţişti i-au făcut rău, deşi în realitate a avut de-a face cu nişte impostori?

Nu avem de unde să ştim, dar datorită unor astfel de impostori, această categorie profesională mai primeşte nişte lovituri perverse şi injuste. Nu vreau să spun că printre poliţişti nu avem şi uscături sau că poliţiştii ar fi nişte uşi de biserică, dar cu toate astea, avem noi destule bube-n cap şi tocmai de aceea, nu mai avem nevoie şi de impostori care se pretind a fi poliţişti. La fel cum şi în cazul năzbâtiilor şi tâmpeniilor comise de foştii gardienii publici, presa nu respectă titulatura prevăzută în lege, eliminând intenţionat termenul de “local” şi astfel omul de rând, neinteresat de detalii sau nuanţe, atribuie în mod eronat şi nedrept poliţiştilor din Poliţia Română, faptele unor slujitori ai primarilor ce nu au nici în clin şi nici în mânecă vreo legătură sau tangenţă cu acest domeniu.

Ştiri negative vs ştiri pozitive

Prin mediatizarea excesivă numai a ştirilor negative, mass-media manipulează zilnic, asta ca să nu spun că îşi îndobitoceşte publicul. Cum funcţionează manipularea din televiziuni şi cât de nocivă este?
Am să vă dau un exemplu ipotetic, ce nu-mi aparţine, dar care este unul foarte bun.

Să presupunem că o mică comunitate, formată din douăzeci de persoane, locuieşte pe o insulă, iar principala sursă de existenţă o constituie pescuitul. Numai că pe lângă această mică comunitate, mai există alte cinci mii de astfel de comunităţi mici, ce trăiesc absolut identic pe câte o insulă, de care cei supuşi atenţiei nu ştiu prea multe.

O dată la zece ani, apare un rechin, ce atacă un pescar din mica noastră comunitate. Îl răneşte sau chiar îl ucide. Evident că această întâmplare constituie un eveniment tragic pentru comunitatea din care provine pescarul. Membrii acesteia sunt speriaţi, se tem să mai pescuiască şi în perioada imediat următoare renunţă să o mai facă. Totuşi împinşi de foame, după o săptămână sau o lună, ceilalţi pescari vor începe să pescuiască din nou. La început mai rezervaţi şi cu teamă, luându-şi câteva măsuri de precauţie, limitându-se să pescuiască fără să se îndepărteze prea mult de insulă. Iar după câteva luni totul revine la situaţia anterioară producerii tragediei şi pentru următorii zece ani traiul lor îşi va relua cursul normal şi firesc.

Până acum, toate sunt clare, numai că partea interesantă apare după ce televiziunile intră în viaţa acestei mici comunităţi. Mai exact, după ce televiziunile pătrund în această comunitate, cele douăzeci de persoane de pe insula supusă atenţiei noastre, vor privi la televizor şi vor afla tot ce se întâmplă pe celelalte cinci mii de insule în comunităţile ce trăiesc la fel ca şi ei. Acum să presupunem că toate aceste insule au această problemă a atacului unui rechin ce se petrece  la un interval de zece ani, tragedii ce sunt mediatizate intens de televiziuni, pe considerentul reţetei privind obţinerea cu orice preţ a audienţei generate de tragedii, scandaluri, accidente, morţi şi alte asemenea nenorociri. Şi întrucât sunt cinci mii de insule, membrii comunităţii noastre vor vedea în fiecare zi câteva cazuri în care un pescar este rănit sau ucis de un rechin.

Astfel că, cei 20 de indivizi vor trăi permanent într-o stare de teamă, inducându-li-se de către mass-media convingerea că în fiecare zi pot deveni o victimă a unui rechin. Vor trăi convinşi că insula lor este înconjurată de nişte ape în care mişună rechinii, că numărul rechinilor este extraordinar de mare, vor fi convinşi până la urmă că soarta a fost crudă cu ei şi alte asemenea scenarii apocaliptice şi negative, cu toate că în realitate frecvenţa cu care un rechin ar apărea în jurul insulei lor este o singură dată la 10 ani.

[singlepic id=20 w=320 h=240 float=left]

În acest fel televiziunile manipulează zilnic, inducând o stare de teamă, panică şi atitudine negativă, transformându-ne în nişte victime eterne care mai devreme sau mai târziu se consolează cu această impresie falsă şi se limitează să mai facă ceva pentru a-şi îmbunătăţi viaţa de zi cu zi, dar care au numai poveşti pline de scuze, aşteptând întotdeauna ca altcineva să facă ceva pentru ei. În concluzie, românii sunt zilnic îndobitociţi tocmai prin promovarea obsesivă a ştirilor negative de către mass-media.

Nu spun că trebuie să ascundă gunoiul sub preş, iar ştirile negative să nu fie mediatizate, dar trebuie să existe cel puţin un echilibru între ştirile negative şi cele pozitive. De ce spun asta? Pentru că libertatea de exprimare NU este absolută. Autocenzura generată de responsabilitate ar trebui să existe şi în cazul celor din mass-media. Şi ca să înţelegeţi la ce mă refer, am să vă dau un alt exemplu:

Imaginaţi-vă efectele pe care le-ar putea avea o “verificare jurnalistică a vigilenţei” făcută în virtutea dreptului la liberă exprimare, de către un individ ce se apucă să strige cât îl ţin plămânii, într-un avion că există o bombă. Rezultatul îl puteţi anticipa foarte uşor. Dacă e să ne luăm numai după dreptul la liberă exprimare al ţăcănitului, are dreptul să aibă o astfel de reacţie, numai că dacă există şi o urmă de responsabilitate ar trebui să intervină autocenzura.

În schimb, televiziunile autohtone au dovedit în ultimii ani că nu sunt capabile de autocenzură sau responsabilitate. Singurele ştiri ce contează pentru ei sunt cele ce promovează scandalul, dejecţiile, vulgaritatea şi bârfa penibilă, sub pretextul că asta este realitatea. Nici pe departe, este o minciună sfruntată. Se numeşte manipulare şi este foarte nocivă pentru noi toţi.

Deszăpezirea la români – mereu surprinzătoare

Două zile de ninsoare şi viscol au fost suficiente pentru ca ţara noastră dragă să fie paralizată şi dată peste cap. Guvernul, autorităţile locale şi toţi factorii de decizie din ţara asta, din dorinţa de a nu mai vedea la televizor ştiri despre deja stereotipul conform căruia autorităţile au fost luate prin surprindere, au avut grijă să fie pregătiţi. Şi conform trendului din ultimii ani s-au investit sume de bani importante, prin licitaţii şi contracte atribuite unor firme private. De ce?

Pentru că privatul din ţara asta este eficient, în el zace profesionalismul, capitalismul şi reţeta succesului, tocmai de aceea economia duduie iar productivitatea a atins cele mai înalte nivele cunoscute până în prezent, în timp ce aparatul bugetar este unul stufos, neperformant, necalificat şi de a cărui activitate societatea se poate se poate dispensa … că doar nu produc nimic şi în fond sunt doar nişte milogi sau asistaţi sociali ce consumă prea multe resurse de la bugetul statului. Facem abstacţie de faptul că majoritatea  oamenilor de afaceri cu „succesuri” din România fac în prezent sau au făcut până la un moment dat, afaceri fructuoase cu statul, înfruptându-se din buget. Sau de faptul că afacerile cu statul român sunt cele mai râvnite, cele mai profitabile şi cele mai importante cauze generatoare de corupţie adevărată, nu nişte ciubucăreli ieftine.

 

Dar surpriză … în zilele ce au trecut, o ţară întreagă a putut vedea cum bugetarii ăştia nesimţiţi au fost cei care au pus mâna pe lopată şi cei care au scos românul surprins de viscol din nămeţi. În timp ce firmele private cu multe „succesuri” şi dotate cu utilaje performante au cam fost luate prin surprindere, nu s-au văzut deloc, deşi bănetul cheltuit de stat se ridică la sume considerabile şi depăşeşte de exemplu întregul buget alocat M.A.I. pentru un întreg an.

În fine, trecem peste asta. Ceea ce m-a determinat să postez este modul superb, chiar mirific în care se face deszăpezirea în oraşul în care locuiesc, tocmai de o firmă privată, cu multe „succesuri” la licitaţii şi abonament la contractele cu autorităţile locale. Cum credeţi că se procedează?

Evident, foarte „intelijent”. Ziua în amiaza mare, utilajele respectivei firme private acţionează pe principalele şi cele mai aglomerate străzi ori bulevarde ale oraşului, prin centrul oraşului, etc. Iar spre seară, când oamenii ajung acasă şi parcările blocurilor sunt ticsite de maşini … aţi ghicit! Apar şi utilajele de deszăpezire ale  firmei private care evident că se chinuie şi fac o treabă de mântuială tocmai pentru că maşinile parcate le încurcă.

Oare ar fi aşa de greu, dificil sau extraordinar dacă ar deszăpezi printre blocuri sau în zonele rezidenţiale ziua, când oamenii sunt plecaţi la serviciu şi parcările dintre blocuri sunt aproape goale, iar noaptea să meargă prin centrul oraşului, pe principalele străzi ori bulevarde pentru a evita aglomeraţia din timpul zilei? Probabil că da, din moment ce nu se întâmplă.

PS: Înainte de a încheia, vă invit să vizionaţi un clip cu o ştire a protv-ului ce a trecut destul de neobservată şi pe care l-am găsit pe forumul poliţiştilor.  Priviţi ce are la gât, pe fular acel poliţist! Vă asigur că dacă se retrăgea undeva într-un loc călduţ, spunând că nu mai rezistă, nimeni nu-i putea imputa absolut nimic. Atât el, cât şi ceilalţi, la fel ca mulţi alţi colegi ce au rămas anonimi, au ales să rămână acolo pentru atâta timp, deşi nu erau obligaţi să o facă …

Jandarmeria a picat cu brio examenul de competenţă

Protestele spontane ce au loc în aceste zile sunt primul examen adevărat al acestei instituţii şi au scos la iveală faptul că Jandarmeria este o instituţie ce a trecut doar la nivel declarativ la profesionalism. În realitate, amatorismul şi incompetenţa colcăie în această instituţie.

Competenţa de bază şi cea mai importantă a Jandarmeriei este restabilirea ordinii publice şi asigurarea acesteia în cazul manifestărilor publice, a mitingurilor, procesiunilor, demonstraţiilor, meciurilor de fotbal şi alte asemenea adunări publice. Cu alte cuvinte, treaba şi principala competenţă a jandarmilor este prestarea activităţilor specifice scutierilor. Şi în cele ce urmează voi discuta detaliat despre aceasta.

Duminica trecută centrul Bucureştiului a fost devastat şi vandalizat de câţiva flăcăi, nişte huligani, puţoi, unii abia săriţi de pubertate, ce au făcut vraişte câteva străzi şi i-au alergat pe jandarmi făcând absolut tot ce şi-au dorit în acea zonă, iar jandarmii s-au dovedit a fi complet neputincioşi, deşi conform legii, era responsabilitatea acestei instituţii să facă tot ce este necesar, astfel încât să nu se întâmple ce s-a întâmplat. După care au tot ieşit în conferinţe de presă sau intervenţii pe la televizor în care  repetau obsesiv că cei ce au produs acele incidente sunt componenţi ai unor galerii ale echipelor de fotbal. De parcă ar avea vreo importanţă!? Puteau să fie ăia şi marţieni, tailandezi sau membrii unui club de scrabble … nu are nici cea mai mică importanţă, tot jandarmii trebuiau să facă tot ce era nevoie pentru a nu se întâmpla ceea ce cu toţii am văzut.

Ce s-a întâmplat atunci? E destul de clar, jandarmii nu au avut până acum parte de nişte astfel situaţii de când au devenit o instituţie aşa zis profesionistă. Societatea românească s-a mai confruntat cu genul acesta de proteste ultima dată în anii ’90, iar în acele vremuri nu jandarmeria avea astfel de responsabilităţi. Iar acum, puşi în faţa unei astfel de situaţii au acţionat după ureche. Acest lucru este demonstrat de consecinţele nopţii de duminică spre luni. Sunt convins că vor apărea tot felul de pasionaţi ai teoriilor conspiraţioniste, ai manevrelor din culise şi alţi asemenea obsedaţi ai pixelului albastru, să-mi povestească că ăia erau nişte ultraşi sau că s-a dorit acest lucru de către nişte minţi diabolice, bla,bla,bla.

Pur şi simplu nu mă interesează, eu văd lucrurile mai simplu: din moment ce acolo într-o zonă a capitalei exista un număr însemnat de jandarmi, nu cred că era nevoie de vreun geniu care să anticipeze că există riscul ca protestele să degenereze şi să apară acte de vandalism. Pe cetăţeanul de rând nu îl interesează ce anume trebuiau să facă şi cum, ci decât să nu apară astfel de incidente cu consecinţe ce sunt achitate în final tot din buzunarul său.

Iar ca penibilul situaţiei să atingă cote nebănuite, strategii şi minţile luminate din jandarmerie au stabilit că circulaţia rutieră pe acel bulevard este cel mai important obiectiv acolo, agăţându-se cu disperare de prevederea legală referitoare la lezarea dreptului la liberă circulaţie a altor persoane. Vă daţi seama cât de reduşi sunt? În primul rând, acolo nu era vorba despre un drum situat între localităţi, unde NU există rute ocolitoare, ba mai mult era şi o zi din weekend, deci nu cred că era o tragedie devierea traficului rutier pe nişte străzi ocolitoare. Iar dacă ne aminitim, în alte cazuri nu s-a mai pus problema la fel (de exemplu în 2007), deşi era vorba tot despre o adunare publică neautorizată şi pe acel bulevard nu s-a mai circulat. Dar acest lucru a fost numai un pretext, fie că vor sau nu să o recunoască.

După care am avut parte de acel spectacol grotesc în care Jandarmeria nu a făcut nimic altceva decât să confirme percepţia populară despre calităţile ce se cer pentru a deveni jandarm, ce sună cam aşa „muşchii mei … minte nu are”.  O ţară întreagă a avut ocazia să privească un jandarm isteric, ce ţipa ca un descreierat, de parcă ar fi luptat la Plevna împotriva unor inamici, uitând complet că rolul său nu este de a aplica corecţii fizice civililor.

Sau cazurile în care jandarmi scăpaţi de sub control se comportă exact ca nişte brute cu creierul atrofiat şi lovesc civili ce nu sunt absolut deloc violenţi sau care se aflau deja la pământ şi nu ripostau. Iar pentru a vă convinge, vă invit să vizionaţi clipul de mai jos, în care se pot vedea destul de clar câteva exemple în care jandarmii lovesc nişte oameni ce nu sunt recalcitranţi şi nici măcar nu îi reţin, aşa cum ar fi fost normal, dacă se presupune că ar fi făcut ceva rău. Ci doar îi lovesc şi pleacă mai departe căutându-şi o altă ţintă!?

Tocmai acest lucru nu au reuşit să-l priceapă jandarmii: acei civili nu sunt nişte inamici, ci sunt nişte suspecţi care, fie că ne convine sau nu, trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, tocmai pentru că aşa sunt regulile în democraţie. Iar jandarmul nu este un judecător mai mic care să stabilească pe loc dacă un bădăran este sau nu vinovat, după care să-i aplice o corecţie. Probabil că astfel de detalii sunt de o fineţe greu de priceput pentru majoritatea dintre ei. Iar dovadă este faptul că deşi au reţinut sute de persoane, numărul celor sancţionaţi contravenţional este unul infim, de ordinul câtorva zeci. Atunci înseamnă că majoritatea celor săltaţi de pe stradă erau cetăţeni paşnici, fără vreo vină din moment ce nu au fost acuzaţi nici măcar de săvârşirea unei contravenţii. Totodată, folosirea cagulelor de către scutieri nu demonstrează decât laşitate din partea acestora, deoarece în cazul unei adunări publice, a unui protest sau miting, nu putem vorbi despre nişte infractori periculoşi ce fac parte din grupări de crimă organizată, care să justifice protejarea identităţii jandarmilor.

În ultimele zile ale acestei săptămâni am observat şi câteva modificări în modul de acţiune, probabil datorate faptului că Jandarmeria a devenit principala ţintă a televiziunilor, fiind pur şi simplu devoraţi de ziarişti, deontologi sau analişti – o altă situaţie nouă şi cu care Jandarmeria nu s-a mai confruntat până în prezent, tocmai datorită activităţilor pe care le prestau fără să aibă vreo responsabilitate şi deci, fără să supere sau să deranjeze pe cineva.  Astfel că am observat o grijă mai mare a acestor bastonari pentru a nu mai fi filmaţi când cotonogesc un civil şi am văzut imagini în care doi sau trei dintr-un grup se postau intenţionat în faţa camerei de luat vederi tocmai pentru a acoperi pe cei ce aplicau o corecţie „huliganului”. De asemenea, pe facebook am observat în ultimele zile o adevărată campanie penibilă de spălare a imaginii jandarmilor, cu nişte lozinci şi un vocabular de lemn ce însoţesc câteva poze înduioşătoare cu inimioare, fetiţe şi floricele sau clipuri lacrimogene, menite în imaginaţia lor să facă uitate reacţiile disproporţionate ale bastonarilor datorate atacului de panică, orgoliului prostesc sau răutăţii.

Sunt nişte încercări tardive ce nu vor face aşa uşor uitate grobianismul, mârlănia sau gafele ori stângăciile de care au dat dovadă şi care îi vor urmări pentru mulţi ani de zile pe jandarmi.

Spectacolul mediatic marca D.G.A

Aşa cum vă spuneam cu aproximativ o lună de zile în urmă că oricine înjură sau spune ceva rău despre poliţişti este perceput ca un erou naţional, un fel de haiduc modern, iar acest lucru a devenit un sport naţional întrucât prinde bine la public şi aduce un capital de imagine însemnat, zilele trecute am asistat cu toţii la încă un episod din acest serial, regizat de către procurori împreună cu poliţiştii de la DGA. Şi trebuie să recunosc că aceştia sunt cei ce au preluat şi adaptat această metodă de la procurorii anticorupţie. Nu este prima oară când DGA-ul împreună cu procurorii fac acest lucru, anul trecut a mai existat un episod asemănător, ce i-a adus Chestorului Liviu Popa fotoliul de la şefia Poliţiei Române. Un episod cu care se laudă de fiecare dată când are ocazia, scoţând în evidenţă că el este cel care a regizat acel spectacol, atât de necesar României la aceea vreme, prin care vameşii şi poliţiştii de frontieră au fost plimbaţi cu elicopterul, dar care în final s-a dovedit a fi decât un show mediatic, din moment ce majoritatea celor arestaţi au fost eliberaţi, iar condamnările întârzie să apară chiar şi azi. Ba mai mult, acea „curăţenie” cu care se lauda DGA-ul ce fusese condus până atunci chiar de actualul şef al al Poliţiei Române, nu a avut ca efect decât punerea la adăpost a acelor pioni colectori faţă de disponibilizările ce aveau să urmeze.

Mă întreb oare dacă tot domnul Chestor Popa Liviu este cel care l-a consiliat şi pe ministrul Igaş în privinţa episodului intitulat „poliţiştii fură benzina din rezervoarele maşinilor”? Şablonul folosit este destul de asemănător …

Revenind la subiectul acestei postări, vreau să subliniez încă de la început că nu doresc să ţin partea sau să-i scuz pe acei spăgari şi ciubucari penibili de la secţiile 1 şi 3, sub nicio formă. Au primit ceea ce meritau şi nu-mi pare absolut deloc rău pentru ce li se întâmplă, pentru că o merită cu prisosinţă.

Doar am să vă arăt că unele detalii au fost omise intenţionat sau nu, tocmai pentru ca românul naiv să aibă parte de un spectacol stupid, pe gustul său, iar domnii procurori împreună cu poliţiştii de la DGA să mascheze într-un mod ingenios faptul că în mare parte activitatea lor se rezumă la prinderea găinarilor sau a pionilor, nicidecum a peştilor mari (exceptând aici cazul celor doi poliţişti şi a jandarmului acuzaţi de tortură). Evident că cei ce populează mass-media şi-au frecat mâinile de bucurie şi obsedaţi de senzaţional le-au făcut jocurile, întrecându-se în tot felul de titluri de tipul „şoc şi groază”.

Un detaliu foarte important ce nu a fost remarcat este faptul că ciubucarii ăia penibili NU formau un grup organizat, nu acţionau într-o organizaţie cu ierarhii şi toate celelalte elemente specifice. Toţi acei spăgari acţionau fiecare de capul lui, lucru pe care l-a spus chiar procurorul în conferinţa de presă.

Păi dacă aşa au stat lucrurile, atunci de ce au fost lăsaţi atâta vreme să buzunărească oamenii pe stradă şi au aşteptat aşa mult pentru a-i reţine pe toţi în acelaşi timp? Din moment ce reprezentatul Parchetului a declarat că documentarea activităţii acolo a durat aprox. şase luni, cade posibilitatea conform căreia ar fi fost săltaţi toţi în acelaşi timp datorită faptului că ar fi comis acele infracţiuni toţi în aceeaşi zi sau tură.

Este uşor de dedus de ce s-a procedat aşa, deci nefiind vorba despre un grup, e logic că nu se impunea reţinerea lor la grămadă. Pentru că dacă i-ar fi ridicat pe fiecare imediat după ce le documentau activitatea infracţională, cum era normal, nu ar mai fi avut parte de atâta atenţie din partea presei. Pur şi simplu nu mai era nimic extraordinar şi era uşor de perceput de către oricine, că DGA-ul se ocupă în general de simpli pioni. În plus, impactul nu mai era acelaşi, mediatizarea la fel şi astfel riscau să se trezească că judecătorii nu emiteau mandate de arestare pentru toţi. Iar succesul nu mai avea acelaşi impact.

Totuşi vă veţi întreba de ce a fost posibil să se întâmple aşa ceva acolo? E o întrebare firească, iar cauzele sunt mai multe, discuţia fiind destul de amplă. Dar după părerea mea, principala cauză este atmosfera ce s-a creat şi ulterior tolerat acolo. E imposibil ca şefii de acolo să nu fi fost conştienţi de îndeletnicirile subordonaţilor lor şi chiar dacă vreunul din poliţiştii ce ajungeau să lucreze acolo ar fi avut iniţial o gândire sănătoasă, probabil că a fost doar o chestiune de timp până ce a intrat în hora „descurcăreţilor” penibili pe care i-a găsit acolo.

Întrebarea următoare ar fi: de ce s-a tolerat acea atmosferă bolnavă atâta vreme? Tot din presă am aflat că secţia 3 era cunoscută ca fiind una „rezervată” în general foştilor sportivi de la Clubul Sportiv Dinamo ce încă aparţine M.A.I. şi care după ce îşi încheie cariera sportivă sunt încadraţi peste noapte ca poliţişti, deşi nu au nicio legătură cu această profesie. Şi  vă reamintesc aici despre acel caz în care un fost jucător de polo, ce a fost introdus pe uşa din dos în poliţie şi încadrat la secţia 3, a fost arestat pentru trafic de droguri şi care în urma cercetărilor s-a constatat că avea cazier încă de pe vremea în care era sportiv, fiind condamnat atât pentru furt, cât şi pentru tâlhărie. Sau să ne reamintim despre un alt poliţist provenit pe filiera clubului Dinamo ce s-a dovedit a fi liderul unui clan interlop, iar ulterior chiar arestat în celebrul caz al furtului de armament de la Ciorogârla. Chiar şi în acest ultim lot, în presă au apărut informaţii „pe surse” scăpate evident neintenţionat de la procuratură, conform cărora printre componenţii acestuia se numără şi un cunoscut  ex-sportiv ce a fost legitimat la echipa de rugby a clubului Dinamo între anii 1995 şi 2000.

În concluzie, la deja celebra secţie 3 din Bucureşti nu ajungea oricine, era populată cu „vedete”, care evident că nu erau nişte neica nimeni, beneficiau de susţinerea cuiva de sus şi care s-au „descurcat” după cum au dorit, aducându-şi aportul la împământenirea unei atmosfere ce a avut drept consecinţă spectacolul penibil la care cu toţii am asistat.

Trăgând linie şi adunând, concluzia este că ceea ce s-a întâmplat zilele trecute e ceva benefic în primul rând pentru poliţişti, dar şi pentru toată societatea românească. Totuşi nu trebuie să pierdem din vedere că e total perversă şi nedreaptă această practică pompieristică patentată de către procurori şi adoptată de către DGA, ce are ca principal efect manipularea opiniei publice şi terfelirea la grămadă a imaginii poliţiştilor din ţara asta, doar de dragul imaginii şi al senzaţionalului.

Aşa că DGA-ul şi domnii procurori nu mai urmăresc să ne scape de aceşti şpăgari prin obţinerea unor condamnări în instanţă, ci doar să obţină un spectacol mediatic.

Cât despre şpăgarii aia ordinari, le doresc din suflet să primească ceea ce merită!