Deszăpezirea la români – mereu surprinzătoare

Două zile de ninsoare şi viscol au fost suficiente pentru ca ţara noastră dragă să fie paralizată şi dată peste cap. Guvernul, autorităţile locale şi toţi factorii de decizie din ţara asta, din dorinţa de a nu mai vedea la televizor ştiri despre deja stereotipul conform căruia autorităţile au fost luate prin surprindere, au avut grijă să fie pregătiţi. Şi conform trendului din ultimii ani s-au investit sume de bani importante, prin licitaţii şi contracte atribuite unor firme private. De ce?

Pentru că privatul din ţara asta este eficient, în el zace profesionalismul, capitalismul şi reţeta succesului, tocmai de aceea economia duduie iar productivitatea a atins cele mai înalte nivele cunoscute până în prezent, în timp ce aparatul bugetar este unul stufos, neperformant, necalificat şi de a cărui activitate societatea se poate se poate dispensa … că doar nu produc nimic şi în fond sunt doar nişte milogi sau asistaţi sociali ce consumă prea multe resurse de la bugetul statului. Facem abstacţie de faptul că majoritatea  oamenilor de afaceri cu „succesuri” din România fac în prezent sau au făcut până la un moment dat, afaceri fructuoase cu statul, înfruptându-se din buget. Sau de faptul că afacerile cu statul român sunt cele mai râvnite, cele mai profitabile şi cele mai importante cauze generatoare de corupţie adevărată, nu nişte ciubucăreli ieftine.

 

Dar surpriză … în zilele ce au trecut, o ţară întreagă a putut vedea cum bugetarii ăştia nesimţiţi au fost cei care au pus mâna pe lopată şi cei care au scos românul surprins de viscol din nămeţi. În timp ce firmele private cu multe „succesuri” şi dotate cu utilaje performante au cam fost luate prin surprindere, nu s-au văzut deloc, deşi bănetul cheltuit de stat se ridică la sume considerabile şi depăşeşte de exemplu întregul buget alocat M.A.I. pentru un întreg an.

În fine, trecem peste asta. Ceea ce m-a determinat să postez este modul superb, chiar mirific în care se face deszăpezirea în oraşul în care locuiesc, tocmai de o firmă privată, cu multe „succesuri” la licitaţii şi abonament la contractele cu autorităţile locale. Cum credeţi că se procedează?

Evident, foarte „intelijent”. Ziua în amiaza mare, utilajele respectivei firme private acţionează pe principalele şi cele mai aglomerate străzi ori bulevarde ale oraşului, prin centrul oraşului, etc. Iar spre seară, când oamenii ajung acasă şi parcările blocurilor sunt ticsite de maşini … aţi ghicit! Apar şi utilajele de deszăpezire ale  firmei private care evident că se chinuie şi fac o treabă de mântuială tocmai pentru că maşinile parcate le încurcă.

Oare ar fi aşa de greu, dificil sau extraordinar dacă ar deszăpezi printre blocuri sau în zonele rezidenţiale ziua, când oamenii sunt plecaţi la serviciu şi parcările dintre blocuri sunt aproape goale, iar noaptea să meargă prin centrul oraşului, pe principalele străzi ori bulevarde pentru a evita aglomeraţia din timpul zilei? Probabil că da, din moment ce nu se întâmplă.

PS: Înainte de a încheia, vă invit să vizionaţi un clip cu o ştire a protv-ului ce a trecut destul de neobservată şi pe care l-am găsit pe forumul poliţiştilor.  Priviţi ce are la gât, pe fular acel poliţist! Vă asigur că dacă se retrăgea undeva într-un loc călduţ, spunând că nu mai rezistă, nimeni nu-i putea imputa absolut nimic. Atât el, cât şi ceilalţi, la fel ca mulţi alţi colegi ce au rămas anonimi, au ales să rămână acolo pentru atâta timp, deşi nu erau obligaţi să o facă …

One thought on “Deszăpezirea la români – mereu surprinzătoare”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *