Independența profesională a polițistului sau imparțialitatea în munca de poliție

Un tânăr absolvent al unei școli de poliție, care doar ce a depus jurământul, trăiește cu impresia că independenţa profesională a polițistului există, iar el ca polițist poate aplica legea, așa cum a învățat în școală, adică cu imparțialitate, pentru a apăra interesele majorității cetățățenilor, care sunt cinstiți și onești. Numai că după o vreme, realizează că lucrurile nu stau deloc așa cum ar fi normal și o să se convingă de faptul că cetățeanul simte și percepe pe bună dreptate că sistemul polițienesc din România nu îi este loial interesului public, adică al celor mulți, deși la nivel declarativ așa i se spune, iar această loialitate este una împărțită. Și am să vă spun cum este posibil acest lucru.

Pe de o parte, conform legislației și a ceea ce a învățat în școală, polițistul este loial cetățenilor și intereselor acestora, dar pe de altă parte polițistul trebuie să fie supus și șefilor săi, pentru că de asta depinde locul său de muncă și dacă va mai avea sau nu, ce pune pe masă familiei sale. Până aici nu ar fi nimic anormal sau ieșit din comun, dacă nu ar exista un mic detaliu care să facă diferența și să modifice total lucrurile. Atâta timp cât beneficiarul serviciului polițienesc este altul decât cel de care depinde salariul și locul de muncă, polițistul va avea o loialitate împărţită, deoarece din păcate, interesele cetățeanului nu corespund decât rareori cu ale șefilor din poliție și minister. Cu alte cuvinte, administratorul banilor cetățeanului are alte interese decât cetățeanul şi atunci face presiuni asupra polițistului de rând, când acesta încearcă să-și facă treaba așa cum a învățat, iar prin acest lucru lezează interesele grupurilor ce au ajuns să administreze banul cetățenilor, din care polițistul este plătit. Ca să realizaţi enormitatea viciului şi ipocrizia sistemului vă rog să recitiți ceea ce vă spuneam cu ceva vreme în urmă depsre politizarea fără precedent și deprofesionalizarea Poliției Române. Datorită dorinței politicienilor de a controla și serviciul polițienesc, tocmai pentru că cele mai mari grupări de crimă organizată sunt conectate sau chiar formează partidele politice și pentru care banii constituie suprema valoare, nici interesele celor ce se află în funcții de conducere nu coincind cu cele ale cetățeanului de rând. Și uite așa, politistul de rând este prins între ciocan și nicovală, iar când dorește să-și facă datoria lezează interesele celor ce îl conduc, care chiar dacă nu sunt corupți, din disperarea de a-și păstra scaunul și funcția, răspund fără vreo ezitare și cu un servilism greu de imaginat directivelor venite din mediul politic.

 

De aceea în orice sistem sănătos polițistul trebuie să se bucure de o anumită independență, pentru a putea să fie imparțial. Este interesul primordial al cetățeanului de rând ca polițistul să fie liber de constrângeri pentru a se putea dedica integral serviciului în slujba intereselor majorității cetățenilor, nu a unor grupuri de interese unde elitele se confundă cu fițele, iar banul este suprema valoare. Această loialitate împărţită obligă polițistul la compromisuri zilnice. Din acest punct de vedere, indiferent ce face polițistul, uneia dintre părți îi vor fi lezate interesele. Fie cetățeanul e nemulţumit şi îl tratează cu neîncredere, fie angajatorul e nemulţumit şi-l sancționează. Așa că nu trebuie să vă mai miraţi acum de ce polițiștii sunt stresaţi, timorați şi când nu mai rezistă, clachează!

Care ar fi soluția? E simplu, depolitizarea acestei instituții. Numai că acest lucru nu este realizabil atâta timp cât Poliția Română va face parte din același minister cu administrația. După ce România a intrat în UE și legislația a fost aliniată după principiile europene, grosul banilor nu se mai duc la centru. Cea mai mare parte a lor sunt accesați și ajung direct în administrațiile locale. Acesta este și motivul pentru care vedeți politicieni care deși sunt parlamentari sau ocupă funcții înalte la nivel central, ar renunța sau chiar o fac, dacă li se oferă oportunitatea ocupării unei funcții în administrația locală sau traseismul celor ce se află într-o astfel de funcție, iar la final de mandat sar dintr-o barcă-n alta, pentru că acolo în administrația locală sunt și acolo vin banii.

Tot ei sunt cei care au avut grijă ca prin legislația adoptată după aderare să-și subordoneze absolut toate domeniile. Și am ajuns în situația actuală, unde cei care administrează grosul banului public, locul unde își face apariția marea corupție, devalizările, licitațiile trucate și alte asemenea practici, să aibă în subordine, să dispună și să fie cei de care depinde finanțarea chiar și în cazul instituției ce ar să verifice, să cerceteze și să intervină acolo unde apar derapaje sau probleme în modul cum sunt administrați banii contribuabililor. Toate acestea s-au realizat sub paravanul stereotipului „descentralizării”, care a fost cu bună știință denaturat de către politicieni. Iar dacă această descentralizare o să continue, vom ajunge în situația în care un polițst ce află și instrumentează o cauză în care au fost șmenuiți bani ai contribuabililor, să trebuiască să aplice legea împotriva „șefului” său din primărie.

Așa că independența profesională a polițistului, în prezent există doar teoretic și așa o să rămână atât timp cât șefii din poliție vor fi numiți în funcție de susținerea pe care o au în mediul politic, iar datorită descentralizarii o să dispară complet.

 

One thought on “Independența profesională a polițistului sau imparțialitatea în munca de poliție”

  1. Păcat de frumusețea muncii de poliție! Nu cred în societatea perfectă, dar în România munca de poliție a ajuns ca un diamant scăpat într-o hazna!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *