Mai face poliţia muncă de prevenire?

O întrebare firească, la care cei ce ne conduc răspund cu nişte fraze pompoase, complicate, dar sterile, care în esenţă ocolesc un răspuns clar şi pe înţelesul tuturor, ascunzându-se după nişte formulări standard cu un limbaj de lemn. Lucrurile, deşi par, nu sunt deloc atât de simple şi dacă analizăm ceea ce au făcut în ultimii zece ani, managerii din conducerea ministerului, ajungem la concluzia că habar nu au ce presupune această muncă de prevenire din acest domeniu. Era ceva uşor de anticipat, în urma invaziei impostorilor din Poliţia Română, ce s-a practicat ani la rândul. Iar acum am ajuns în situaţia penibilă în care serviciul de patrulare este singura activitate asimilată muncii de prevenire din acest domeniu pe care o pot desfăşura lucrătorii operativi ai poliţiei.

Problema cea mai mare este că în urma “reformelor” ce se experimentează în acest domeniu de către tot felul de neaveniţi sau impostori, Poliţia Română se transformă, pe zi ce trece, într-o instituţie ce datorită acestei aşa-zisei “modernizări”, o să intervină numai post factum şi munca de prevenire va fi abandonată în totalitate.

Mulţi dintre cei aflaţi la conducerea  ministerului de interne, precum şi oamenii politici, care mai nou sunt nişte  super-specialişti în absolut orice, nu au nici cea mai vagă idee despre ce presupune prevenirea adevărată din acest domeniu. Si uite aşa, singura activitate de prevenire a ajuns să fie această patrulare. Iar în stradă lucrurile nu stau deloc la fel ca prin hârtiile de pe birourile barosanilor ce ne conduc. Am să vă explic de ce.

Niciodată şi nicăieri în lume, serviciul de patrulare nu este decât o activitate ce vine în completarea celorlalte activităţi ale poliţiei, din acest domeniu al prevenirii, care sunt mult mai importante şi eficiente. La noi în schimb, tot ce ţine de munca de prevenire este asimilat cu activitatea de patrulare şi am ajuns în situaţia în care orice primar sau ofiţer de căprăreală din jandarmerie, trăieşte cu impresia că ştie totul despre munca de prevenire. De aceea avem pe lângă poliţişti, jandarmi sau gardieni publici (mai nou denumiţi, “locali”) care trăiesc cu impresia că simpla plimbare într-o anumită zonă (misiunile de patrulare) este muncă de prevenire. Este doar o modalitate de a ne fura singuri căciula, pentru că eficienţa este aproape egală cu zero. Principala şi cea mai eficientă activitate de prevenire este fără doar şi poate, “cunoaşterea populaţiei” şi a îndeletncirilor acesteia. Fie că vrem sau nu să recunoaştem acest lucru, “frica păzeşte strugurii”, iar conştientizarea de către orice individ dintr-o comunitate, a faptului că dacă va face ceva ce contravine legii, poliţistul şi implicit poliţia va afla, îl face automat să se gândească de două ori înainte de a trece la fapte.  Deci, dacă poliţistul cunoaşte populaţia din zona sa de responsabilitate, cunoaşte îndeletnicirile acestora şi află când cineva din comunitatea respectivă are procupări ce contravin legii, automat acest lucru va avea ca efect prevenirea unor fapte antisociale. Bine, aici dacă e să mergem până la capăt discuţia s-ar lungi destul de mult, cert este că e vorba despre un întreg lanţ, la care ideal ar fi să îşi aducă aportul şi altii, cum sunt puterea legislativă şi cea judecătorească, întrucât chiar dacă poliţistul află că unul fură, dacă acesta nu este condamnat, toată treaba e tardivă. Acest lucru se numeşte simplu, muncă de prevenire eficientă şi calificată!

Cum se poate face acest lucru? Nicidecum prin patrulare. Pentru că simpla activitate de patrulare, nu este suficientă pentru a cunoaşte populaţia sau pentru a afla starea de spirit dintr-o comunitate. Poliţistul ăla trebuie să intre în contact cu cetăţeanul şi în alte situaţii decât cele de urgenţă, când omul sună la 112. El trebuie să fie perceput  ca făcând parte din comunitatea respectivă, ca un membru al acesteia, pentru ca omul de rând să aibă încrederea necesară astfel încât să meargă şi să-i povestească poliţistului, dacă a văzut ceva şi i s-a părut suspect. În caz contrar, vor ajunge la el doar “reclamangii de profesie” care nu sunt niciodată obiectivi în denunţurile pe care le fac sau au alte interese ascunse.

Una dintre cauzele ce au determinat aceast lucru, este inducerea în conştiinţa publică a tâmpeniei conform căreia, orice cetăţean ce sună la poliţie sau stă de vorbă cu un poliţist pentru a denunţa o activitate infacţională este un “turnător“, iar acest lucru este perceput ca fiind o activitate împotriva intereselor comunităţii din care face parte, deşi lucrurile stau tocmai invers. Românul doreşte ca poliţia să prindă hoţul, dar fără ca el să fie implicat în vreun fel, asta în condiţiile în care sistemul juridic din ţara noastră tocmai pe asta se bazează, pe depoziţia martorilor. Probabil că toată lumea ar fi mulţumită dacă poliţistul ar afla cine e hoţul … din stele, de la păsărele sau din te miri ce activităţi miraculoase, numai că în realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Sunt din ce în ce mai rari românii care încă consideră că un infractor nu este unul de-al lui şi doreşte ca acesta să ajungă acolo unde îi este locul, dacă nu poate să respecte regulile pe care comunitatea şi le-a stabilit. Iar cei ce încă gândesc aşa, nu se vor duce niciodată să-i povestească poliţistului, jandarmului sau unui gardian al primarului, ce doar se plimbă prin zonă, despre preocupările de natură infracţională pe care le are un vecin al său, pentru că niciodată nu-l va percepe ca pe un membru al comunităţii respective. Ca în absolut toate domeniile şi aici informaţia este esenţială, iar dacă nu ai aflat înainte despre o stare conflictuală, ci abia după ce aceasta degenerează şi cineva sună la 112, este evident că nu putem vorbi despre prevenire.

Aceste lucruri sunt convins că nu le-au scăpat din vedere celor ce au debitat de-a lungul timpului mari proiecte reformatoare şi extraordinare , ci habar nu aveau de ele. Pentru că pur şi simplu nu au nici cea mai vagă idee despre această muncă de poliţie. Un astfel de proiect reformator a fost desfiinţarea sectoriştilor, pentru a se implementa conceptul poliţistului de proximitate preluat de la elveţieni şi care s-a dovedit a fi un total eşec. Acum avem parte de un proiect similar, cel al desfiinţării posturilor de poliţie din mediul rural, cu care cei din conducerea Poliţiei Române se laudă peste tot. Din păcate, nu este altceva decât o reeditare a eşecului desfiinţării sectoriştilor, ce mai devreme sau mai târziu va ieşi la iveală.

Concluzia este că nu putem avea vreun poliţist, jandarm sau gardian public pentru fiecare, iar prevenirea eficientă a faptelor antisociale nu este atât de simplă precum cred unii. Aşa că ne îndreptăm cu paşi repezi către o renunţare definitivă la această muncă de prevenire şi spre o intervenţie exclusivă a autorităţii de aplicare a legii, abia după ce o faptă contrară legii s-a comis, tocmai prin această falsă impresie conform căreia simpla prezenţă fizică a unui poliţist, jandarm sau gardian pe stradă este suficientă pentru a putea spune că s-a făcut prevenire.

One thought on “Mai face poliţia muncă de prevenire?”

  1. da ai dreptate desfintarea sectoristilor a fost cea mai nenorocita miscare posibila ! numai unul “purtator de uniforma” putea face asa ceva ! unul care stie meserie nu putea face o asemenea tampenie ! din pacate ai dreptate si cu munca de prevenire care in prezent nu se mai face ,lucram in stil “pompieristic” la modul …a luat foc undeva? fugim repede sa stingem focul dar cel la care am fost inainte inca mocneste si poate sa se reaprinda ! dupa cum scri si cunosti nu cred ca nu lucrezi sau ca nu ai lucrat la “judiciar” ! Ce parere ai despre asa zisa economie si eficienta rezultata din desfintarea posturilor de politie ? Crezi ca daca actuala putere antipolitista va “cadea” se vor reinfinta posturile de politie si sectoristii ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *