Jandarmeria a picat cu brio examenul de competenţă

Protestele spontane ce au loc în aceste zile sunt primul examen adevărat al acestei instituţii şi au scos la iveală faptul că Jandarmeria este o instituţie ce a trecut doar la nivel declarativ la profesionalism. În realitate, amatorismul şi incompetenţa colcăie în această instituţie.

Competenţa de bază şi cea mai importantă a Jandarmeriei este restabilirea ordinii publice şi asigurarea acesteia în cazul manifestărilor publice, a mitingurilor, procesiunilor, demonstraţiilor, meciurilor de fotbal şi alte asemenea adunări publice. Cu alte cuvinte, treaba şi principala competenţă a jandarmilor este prestarea activităţilor specifice scutierilor. Şi în cele ce urmează voi discuta detaliat despre aceasta.

Duminica trecută centrul Bucureştiului a fost devastat şi vandalizat de câţiva flăcăi, nişte huligani, puţoi, unii abia săriţi de pubertate, ce au făcut vraişte câteva străzi şi i-au alergat pe jandarmi făcând absolut tot ce şi-au dorit în acea zonă, iar jandarmii s-au dovedit a fi complet neputincioşi, deşi conform legii, era responsabilitatea acestei instituţii să facă tot ce este necesar, astfel încât să nu se întâmple ce s-a întâmplat. După care au tot ieşit în conferinţe de presă sau intervenţii pe la televizor în care  repetau obsesiv că cei ce au produs acele incidente sunt componenţi ai unor galerii ale echipelor de fotbal. De parcă ar avea vreo importanţă!? Puteau să fie ăia şi marţieni, tailandezi sau membrii unui club de scrabble … nu are nici cea mai mică importanţă, tot jandarmii trebuiau să facă tot ce era nevoie pentru a nu se întâmpla ceea ce cu toţii am văzut.

Ce s-a întâmplat atunci? E destul de clar, jandarmii nu au avut până acum parte de nişte astfel situaţii de când au devenit o instituţie aşa zis profesionistă. Societatea românească s-a mai confruntat cu genul acesta de proteste ultima dată în anii ’90, iar în acele vremuri nu jandarmeria avea astfel de responsabilităţi. Iar acum, puşi în faţa unei astfel de situaţii au acţionat după ureche. Acest lucru este demonstrat de consecinţele nopţii de duminică spre luni. Sunt convins că vor apărea tot felul de pasionaţi ai teoriilor conspiraţioniste, ai manevrelor din culise şi alţi asemenea obsedaţi ai pixelului albastru, să-mi povestească că ăia erau nişte ultraşi sau că s-a dorit acest lucru de către nişte minţi diabolice, bla,bla,bla.

Pur şi simplu nu mă interesează, eu văd lucrurile mai simplu: din moment ce acolo într-o zonă a capitalei exista un număr însemnat de jandarmi, nu cred că era nevoie de vreun geniu care să anticipeze că există riscul ca protestele să degenereze şi să apară acte de vandalism. Pe cetăţeanul de rând nu îl interesează ce anume trebuiau să facă şi cum, ci decât să nu apară astfel de incidente cu consecinţe ce sunt achitate în final tot din buzunarul său.

Iar ca penibilul situaţiei să atingă cote nebănuite, strategii şi minţile luminate din jandarmerie au stabilit că circulaţia rutieră pe acel bulevard este cel mai important obiectiv acolo, agăţându-se cu disperare de prevederea legală referitoare la lezarea dreptului la liberă circulaţie a altor persoane. Vă daţi seama cât de reduşi sunt? În primul rând, acolo nu era vorba despre un drum situat între localităţi, unde NU există rute ocolitoare, ba mai mult era şi o zi din weekend, deci nu cred că era o tragedie devierea traficului rutier pe nişte străzi ocolitoare. Iar dacă ne aminitim, în alte cazuri nu s-a mai pus problema la fel (de exemplu în 2007), deşi era vorba tot despre o adunare publică neautorizată şi pe acel bulevard nu s-a mai circulat. Dar acest lucru a fost numai un pretext, fie că vor sau nu să o recunoască.

După care am avut parte de acel spectacol grotesc în care Jandarmeria nu a făcut nimic altceva decât să confirme percepţia populară despre calităţile ce se cer pentru a deveni jandarm, ce sună cam aşa „muşchii mei … minte nu are”.  O ţară întreagă a avut ocazia să privească un jandarm isteric, ce ţipa ca un descreierat, de parcă ar fi luptat la Plevna împotriva unor inamici, uitând complet că rolul său nu este de a aplica corecţii fizice civililor.

Sau cazurile în care jandarmi scăpaţi de sub control se comportă exact ca nişte brute cu creierul atrofiat şi lovesc civili ce nu sunt absolut deloc violenţi sau care se aflau deja la pământ şi nu ripostau. Iar pentru a vă convinge, vă invit să vizionaţi clipul de mai jos, în care se pot vedea destul de clar câteva exemple în care jandarmii lovesc nişte oameni ce nu sunt recalcitranţi şi nici măcar nu îi reţin, aşa cum ar fi fost normal, dacă se presupune că ar fi făcut ceva rău. Ci doar îi lovesc şi pleacă mai departe căutându-şi o altă ţintă!?

Tocmai acest lucru nu au reuşit să-l priceapă jandarmii: acei civili nu sunt nişte inamici, ci sunt nişte suspecţi care, fie că ne convine sau nu, trebuie să beneficieze de prezumţia de nevinovăţie, tocmai pentru că aşa sunt regulile în democraţie. Iar jandarmul nu este un judecător mai mic care să stabilească pe loc dacă un bădăran este sau nu vinovat, după care să-i aplice o corecţie. Probabil că astfel de detalii sunt de o fineţe greu de priceput pentru majoritatea dintre ei. Iar dovadă este faptul că deşi au reţinut sute de persoane, numărul celor sancţionaţi contravenţional este unul infim, de ordinul câtorva zeci. Atunci înseamnă că majoritatea celor săltaţi de pe stradă erau cetăţeni paşnici, fără vreo vină din moment ce nu au fost acuzaţi nici măcar de săvârşirea unei contravenţii. Totodată, folosirea cagulelor de către scutieri nu demonstrează decât laşitate din partea acestora, deoarece în cazul unei adunări publice, a unui protest sau miting, nu putem vorbi despre nişte infractori periculoşi ce fac parte din grupări de crimă organizată, care să justifice protejarea identităţii jandarmilor.

În ultimele zile ale acestei săptămâni am observat şi câteva modificări în modul de acţiune, probabil datorate faptului că Jandarmeria a devenit principala ţintă a televiziunilor, fiind pur şi simplu devoraţi de ziarişti, deontologi sau analişti – o altă situaţie nouă şi cu care Jandarmeria nu s-a mai confruntat până în prezent, tocmai datorită activităţilor pe care le prestau fără să aibă vreo responsabilitate şi deci, fără să supere sau să deranjeze pe cineva.  Astfel că am observat o grijă mai mare a acestor bastonari pentru a nu mai fi filmaţi când cotonogesc un civil şi am văzut imagini în care doi sau trei dintr-un grup se postau intenţionat în faţa camerei de luat vederi tocmai pentru a acoperi pe cei ce aplicau o corecţie „huliganului”. De asemenea, pe facebook am observat în ultimele zile o adevărată campanie penibilă de spălare a imaginii jandarmilor, cu nişte lozinci şi un vocabular de lemn ce însoţesc câteva poze înduioşătoare cu inimioare, fetiţe şi floricele sau clipuri lacrimogene, menite în imaginaţia lor să facă uitate reacţiile disproporţionate ale bastonarilor datorate atacului de panică, orgoliului prostesc sau răutăţii.

Sunt nişte încercări tardive ce nu vor face aşa uşor uitate grobianismul, mârlănia sau gafele ori stângăciile de care au dat dovadă şi care îi vor urmări pentru mulţi ani de zile pe jandarmi.

Spectacolul mediatic marca D.G.A

Aşa cum vă spuneam cu aproximativ o lună de zile în urmă că oricine înjură sau spune ceva rău despre poliţişti este perceput ca un erou naţional, un fel de haiduc modern, iar acest lucru a devenit un sport naţional întrucât prinde bine la public şi aduce un capital de imagine însemnat, zilele trecute am asistat cu toţii la încă un episod din acest serial, regizat de către procurori împreună cu poliţiştii de la DGA. Şi trebuie să recunosc că aceştia sunt cei ce au preluat şi adaptat această metodă de la procurorii anticorupţie. Nu este prima oară când DGA-ul împreună cu procurorii fac acest lucru, anul trecut a mai existat un episod asemănător, ce i-a adus Chestorului Liviu Popa fotoliul de la şefia Poliţiei Române. Un episod cu care se laudă de fiecare dată când are ocazia, scoţând în evidenţă că el este cel care a regizat acel spectacol, atât de necesar României la aceea vreme, prin care vameşii şi poliţiştii de frontieră au fost plimbaţi cu elicopterul, dar care în final s-a dovedit a fi decât un show mediatic, din moment ce majoritatea celor arestaţi au fost eliberaţi, iar condamnările întârzie să apară chiar şi azi. Ba mai mult, acea „curăţenie” cu care se lauda DGA-ul ce fusese condus până atunci chiar de actualul şef al al Poliţiei Române, nu a avut ca efect decât punerea la adăpost a acelor pioni colectori faţă de disponibilizările ce aveau să urmeze.

Mă întreb oare dacă tot domnul Chestor Popa Liviu este cel care l-a consiliat şi pe ministrul Igaş în privinţa episodului intitulat „poliţiştii fură benzina din rezervoarele maşinilor”? Şablonul folosit este destul de asemănător …

Revenind la subiectul acestei postări, vreau să subliniez încă de la început că nu doresc să ţin partea sau să-i scuz pe acei spăgari şi ciubucari penibili de la secţiile 1 şi 3, sub nicio formă. Au primit ceea ce meritau şi nu-mi pare absolut deloc rău pentru ce li se întâmplă, pentru că o merită cu prisosinţă.

Doar am să vă arăt că unele detalii au fost omise intenţionat sau nu, tocmai pentru ca românul naiv să aibă parte de un spectacol stupid, pe gustul său, iar domnii procurori împreună cu poliţiştii de la DGA să mascheze într-un mod ingenios faptul că în mare parte activitatea lor se rezumă la prinderea găinarilor sau a pionilor, nicidecum a peştilor mari (exceptând aici cazul celor doi poliţişti şi a jandarmului acuzaţi de tortură). Evident că cei ce populează mass-media şi-au frecat mâinile de bucurie şi obsedaţi de senzaţional le-au făcut jocurile, întrecându-se în tot felul de titluri de tipul „şoc şi groază”.

Un detaliu foarte important ce nu a fost remarcat este faptul că ciubucarii ăia penibili NU formau un grup organizat, nu acţionau într-o organizaţie cu ierarhii şi toate celelalte elemente specifice. Toţi acei spăgari acţionau fiecare de capul lui, lucru pe care l-a spus chiar procurorul în conferinţa de presă.

Păi dacă aşa au stat lucrurile, atunci de ce au fost lăsaţi atâta vreme să buzunărească oamenii pe stradă şi au aşteptat aşa mult pentru a-i reţine pe toţi în acelaşi timp? Din moment ce reprezentatul Parchetului a declarat că documentarea activităţii acolo a durat aprox. şase luni, cade posibilitatea conform căreia ar fi fost săltaţi toţi în acelaşi timp datorită faptului că ar fi comis acele infracţiuni toţi în aceeaşi zi sau tură.

Este uşor de dedus de ce s-a procedat aşa, deci nefiind vorba despre un grup, e logic că nu se impunea reţinerea lor la grămadă. Pentru că dacă i-ar fi ridicat pe fiecare imediat după ce le documentau activitatea infracţională, cum era normal, nu ar mai fi avut parte de atâta atenţie din partea presei. Pur şi simplu nu mai era nimic extraordinar şi era uşor de perceput de către oricine, că DGA-ul se ocupă în general de simpli pioni. În plus, impactul nu mai era acelaşi, mediatizarea la fel şi astfel riscau să se trezească că judecătorii nu emiteau mandate de arestare pentru toţi. Iar succesul nu mai avea acelaşi impact.

Totuşi vă veţi întreba de ce a fost posibil să se întâmple aşa ceva acolo? E o întrebare firească, iar cauzele sunt mai multe, discuţia fiind destul de amplă. Dar după părerea mea, principala cauză este atmosfera ce s-a creat şi ulterior tolerat acolo. E imposibil ca şefii de acolo să nu fi fost conştienţi de îndeletnicirile subordonaţilor lor şi chiar dacă vreunul din poliţiştii ce ajungeau să lucreze acolo ar fi avut iniţial o gândire sănătoasă, probabil că a fost doar o chestiune de timp până ce a intrat în hora „descurcăreţilor” penibili pe care i-a găsit acolo.

Întrebarea următoare ar fi: de ce s-a tolerat acea atmosferă bolnavă atâta vreme? Tot din presă am aflat că secţia 3 era cunoscută ca fiind una „rezervată” în general foştilor sportivi de la Clubul Sportiv Dinamo ce încă aparţine M.A.I. şi care după ce îşi încheie cariera sportivă sunt încadraţi peste noapte ca poliţişti, deşi nu au nicio legătură cu această profesie. Şi  vă reamintesc aici despre acel caz în care un fost jucător de polo, ce a fost introdus pe uşa din dos în poliţie şi încadrat la secţia 3, a fost arestat pentru trafic de droguri şi care în urma cercetărilor s-a constatat că avea cazier încă de pe vremea în care era sportiv, fiind condamnat atât pentru furt, cât şi pentru tâlhărie. Sau să ne reamintim despre un alt poliţist provenit pe filiera clubului Dinamo ce s-a dovedit a fi liderul unui clan interlop, iar ulterior chiar arestat în celebrul caz al furtului de armament de la Ciorogârla. Chiar şi în acest ultim lot, în presă au apărut informaţii „pe surse” scăpate evident neintenţionat de la procuratură, conform cărora printre componenţii acestuia se numără şi un cunoscut  ex-sportiv ce a fost legitimat la echipa de rugby a clubului Dinamo între anii 1995 şi 2000.

În concluzie, la deja celebra secţie 3 din Bucureşti nu ajungea oricine, era populată cu „vedete”, care evident că nu erau nişte neica nimeni, beneficiau de susţinerea cuiva de sus şi care s-au „descurcat” după cum au dorit, aducându-şi aportul la împământenirea unei atmosfere ce a avut drept consecinţă spectacolul penibil la care cu toţii am asistat.

Trăgând linie şi adunând, concluzia este că ceea ce s-a întâmplat zilele trecute e ceva benefic în primul rând pentru poliţişti, dar şi pentru toată societatea românească. Totuşi nu trebuie să pierdem din vedere că e total perversă şi nedreaptă această practică pompieristică patentată de către procurori şi adoptată de către DGA, ce are ca principal efect manipularea opiniei publice şi terfelirea la grămadă a imaginii poliţiştilor din ţara asta, doar de dragul imaginii şi al senzaţionalului.

Aşa că DGA-ul şi domnii procurori nu mai urmăresc să ne scape de aceşti şpăgari prin obţinerea unor condamnări în instanţă, ci doar să obţină un spectacol mediatic.

Cât despre şpăgarii aia ordinari, le doresc din suflet să primească ceea ce merită!

Noul cod rutier! O minciună ordinară a ziariştilor!

Probabil că aţi văzut ştirile din ultimele zile, ale căror titluri anunţă litere de-o şchioapă, faptul că începând cu prima zi a anului a intrat în vigoare un nou cod rutier. Fals! Este o minciună sfruntată a ziariştilor de doi lei, din ţara asta.

Pentru exemplificare, vă invit să citiţi un articol din 01.01.2012, al celor de la Gândul.info ce îşi dezinformează şi manipulează cititorii într-un mod grosolan. Titlul acelui articol, care începe aşa: “NOUL COD RUTIER a intrat în vigoare de ANUL NOU.” este unul mincinos. La fel şi conţinutul articolului, unde domnii ziarişti ne anunţă următoarele:

Astăzi a intrat în vigoare noul Cod Rutier care prevede scăderea pragului la care condusul sub influenţa alcoolul devine infracţiune. Astfel, dacă până acum, limita de acceptată era de 0,8 alcoolemie în sânge, începând de astăzi pragul este de 0,5. Astfel, cei care depăşesc această limită riscă, pe lângă suspendarea permisului, o pedeapsă între 1 şi 5 ani de închisoare. 

Din curiozitate, am căutat să văd şi eu actul normativ ce modifică ordonanţa 195 (cunoscută popular sub denumirea de “Codul Rutier”). Şi nu există un astfel de act normativ, deci Codul Rutier NU a fost modificat!

Evident că această ştire de doi lei a fost preluată şi de alţi ziarişti leneşi, gata oricând de un copy/paste, ba chiar şi de către televiziunile tabloi… (scuze) “de ştiri”, care au titrat şi ele pe burtiere “ştirea şoc” conform căreia, a fost modificat codul rutier.

Întradevăr, Poliţia Rutieră a propus scăderea pragului alcoolemiei în sânge de la care fapta trece din sfera contravenţionalului, devenind o faptă penală, împreună cu alte câteva modificări, dar acestea sunt încă în stadiul de propuneri, ce se află la Parlamentul României. Deci să le spună cineva domnilor ziarişti că NU au intrat în vigoare!

Singurul lucru ce s-a modificat, începând cu 01.01.2012 este cuantumul amenzilor rutiere. Dar acest lucru nu este vreo noutate sau ştire. Orice conducător auto responsabil, care cunoaşte prevederile ordonantei 195 (codul rutier) ştie faptul că amenzile de circulaţie se calculeaza prin sistemul de puncte amendă, valoarea unui astfel de punct fiind 10% din salariu minim pe economie stabilit de Guvernul României.

Aşa că atunci când Guvernul a anunţat faptul că în urma negocierilor cu sindicatele şi patronatele a decis majorarea începând cu 01.01.2012 a salariului minim pe economie la 700 de lei, orice şofer din ţara asta a conştientizat şi faptul că amenzile de circulaţie vor creşte. E ceva logic pentru cine cunoaşte prevederile codului rutier.

Sistemul acestor puncte de amendă este unul ingenios, întrucât valoarea acestui punct creşte, fără ca ordonanţa 195 (codul rutier) să treacă prin procedura uzuală a modificării, ci se modifică în urma adoptării a altor acte normative, de care societatea civilă se bucură. Cu alte cuvinte, când sindicatele, patronatele sau politicienii populişti anunţă cu un mare  tam-tam mărirea salariului minim pe economie, automat românul trebuie să ştie că această “victorie” va aduce implicit şi o majorare a amenzilor de circulaţie.

Concluzia este că domnii ziarişti au fabricat o ştire de doi lei, din ceva ce se ştia încă de când Guvernul a anunţat că a acceptat mărirea salariului minim pe economie, iar referitor la modificările privind pragul de alcoolemie sau celelalte propuneri ale colegilor mei de la rutieră, este doar o minciună penibilă pentru nişte aşa-zişi profesionişti, ce nu fac altceva decât să manipuleze omul de rând, care datorită traiului zilnic agitat pe care îl duce, nu are timpul şi răbdarea necesare pentru a verifica singur procesul legislativ.

Mai face poliţia muncă de prevenire?

O întrebare firească, la care cei ce ne conduc răspund cu nişte fraze pompoase, complicate, dar sterile, care în esenţă ocolesc un răspuns clar şi pe înţelesul tuturor, ascunzându-se după nişte formulări standard cu un limbaj de lemn. Lucrurile, deşi par, nu sunt deloc atât de simple şi dacă analizăm ceea ce au făcut în ultimii zece ani, managerii din conducerea ministerului, ajungem la concluzia că habar nu au ce presupune această muncă de prevenire din acest domeniu. Era ceva uşor de anticipat, în urma invaziei impostorilor din Poliţia Română, ce s-a practicat ani la rândul. Iar acum am ajuns în situaţia penibilă în care serviciul de patrulare este singura activitate asimilată muncii de prevenire din acest domeniu pe care o pot desfăşura lucrătorii operativi ai poliţiei.

Problema cea mai mare este că în urma “reformelor” ce se experimentează în acest domeniu de către tot felul de neaveniţi sau impostori, Poliţia Română se transformă, pe zi ce trece, într-o instituţie ce datorită acestei aşa-zisei “modernizări”, o să intervină numai post factum şi munca de prevenire va fi abandonată în totalitate.

Mulţi dintre cei aflaţi la conducerea  ministerului de interne, precum şi oamenii politici, care mai nou sunt nişte  super-specialişti în absolut orice, nu au nici cea mai vagă idee despre ce presupune prevenirea adevărată din acest domeniu. Si uite aşa, singura activitate de prevenire a ajuns să fie această patrulare. Iar în stradă lucrurile nu stau deloc la fel ca prin hârtiile de pe birourile barosanilor ce ne conduc. Am să vă explic de ce.

Niciodată şi nicăieri în lume, serviciul de patrulare nu este decât o activitate ce vine în completarea celorlalte activităţi ale poliţiei, din acest domeniu al prevenirii, care sunt mult mai importante şi eficiente. La noi în schimb, tot ce ţine de munca de prevenire este asimilat cu activitatea de patrulare şi am ajuns în situaţia în care orice primar sau ofiţer de căprăreală din jandarmerie, trăieşte cu impresia că ştie totul despre munca de prevenire. De aceea avem pe lângă poliţişti, jandarmi sau gardieni publici (mai nou denumiţi, “locali”) care trăiesc cu impresia că simpla plimbare într-o anumită zonă (misiunile de patrulare) este muncă de prevenire. Este doar o modalitate de a ne fura singuri căciula, pentru că eficienţa este aproape egală cu zero. Principala şi cea mai eficientă activitate de prevenire este fără doar şi poate, “cunoaşterea populaţiei” şi a îndeletncirilor acesteia. Fie că vrem sau nu să recunoaştem acest lucru, “frica păzeşte strugurii”, iar conştientizarea de către orice individ dintr-o comunitate, a faptului că dacă va face ceva ce contravine legii, poliţistul şi implicit poliţia va afla, îl face automat să se gândească de două ori înainte de a trece la fapte.  Deci, dacă poliţistul cunoaşte populaţia din zona sa de responsabilitate, cunoaşte îndeletnicirile acestora şi află când cineva din comunitatea respectivă are procupări ce contravin legii, automat acest lucru va avea ca efect prevenirea unor fapte antisociale. Bine, aici dacă e să mergem până la capăt discuţia s-ar lungi destul de mult, cert este că e vorba despre un întreg lanţ, la care ideal ar fi să îşi aducă aportul şi altii, cum sunt puterea legislativă şi cea judecătorească, întrucât chiar dacă poliţistul află că unul fură, dacă acesta nu este condamnat, toată treaba e tardivă. Acest lucru se numeşte simplu, muncă de prevenire eficientă şi calificată!

Cum se poate face acest lucru? Nicidecum prin patrulare. Pentru că simpla activitate de patrulare, nu este suficientă pentru a cunoaşte populaţia sau pentru a afla starea de spirit dintr-o comunitate. Poliţistul ăla trebuie să intre în contact cu cetăţeanul şi în alte situaţii decât cele de urgenţă, când omul sună la 112. El trebuie să fie perceput  ca făcând parte din comunitatea respectivă, ca un membru al acesteia, pentru ca omul de rând să aibă încrederea necesară astfel încât să meargă şi să-i povestească poliţistului, dacă a văzut ceva şi i s-a părut suspect. În caz contrar, vor ajunge la el doar “reclamangii de profesie” care nu sunt niciodată obiectivi în denunţurile pe care le fac sau au alte interese ascunse.

Una dintre cauzele ce au determinat aceast lucru, este inducerea în conştiinţa publică a tâmpeniei conform căreia, orice cetăţean ce sună la poliţie sau stă de vorbă cu un poliţist pentru a denunţa o activitate infacţională este un “turnător“, iar acest lucru este perceput ca fiind o activitate împotriva intereselor comunităţii din care face parte, deşi lucrurile stau tocmai invers. Românul doreşte ca poliţia să prindă hoţul, dar fără ca el să fie implicat în vreun fel, asta în condiţiile în care sistemul juridic din ţara noastră tocmai pe asta se bazează, pe depoziţia martorilor. Probabil că toată lumea ar fi mulţumită dacă poliţistul ar afla cine e hoţul … din stele, de la păsărele sau din te miri ce activităţi miraculoase, numai că în realitate lucrurile nu stau deloc aşa. Sunt din ce în ce mai rari românii care încă consideră că un infractor nu este unul de-al lui şi doreşte ca acesta să ajungă acolo unde îi este locul, dacă nu poate să respecte regulile pe care comunitatea şi le-a stabilit. Iar cei ce încă gândesc aşa, nu se vor duce niciodată să-i povestească poliţistului, jandarmului sau unui gardian al primarului, ce doar se plimbă prin zonă, despre preocupările de natură infracţională pe care le are un vecin al său, pentru că niciodată nu-l va percepe ca pe un membru al comunităţii respective. Ca în absolut toate domeniile şi aici informaţia este esenţială, iar dacă nu ai aflat înainte despre o stare conflictuală, ci abia după ce aceasta degenerează şi cineva sună la 112, este evident că nu putem vorbi despre prevenire.

Aceste lucruri sunt convins că nu le-au scăpat din vedere celor ce au debitat de-a lungul timpului mari proiecte reformatoare şi extraordinare , ci habar nu aveau de ele. Pentru că pur şi simplu nu au nici cea mai vagă idee despre această muncă de poliţie. Un astfel de proiect reformator a fost desfiinţarea sectoriştilor, pentru a se implementa conceptul poliţistului de proximitate preluat de la elveţieni şi care s-a dovedit a fi un total eşec. Acum avem parte de un proiect similar, cel al desfiinţării posturilor de poliţie din mediul rural, cu care cei din conducerea Poliţiei Române se laudă peste tot. Din păcate, nu este altceva decât o reeditare a eşecului desfiinţării sectoriştilor, ce mai devreme sau mai târziu va ieşi la iveală.

Concluzia este că nu putem avea vreun poliţist, jandarm sau gardian public pentru fiecare, iar prevenirea eficientă a faptelor antisociale nu este atât de simplă precum cred unii. Aşa că ne îndreptăm cu paşi repezi către o renunţare definitivă la această muncă de prevenire şi spre o intervenţie exclusivă a autorităţii de aplicare a legii, abia după ce o faptă contrară legii s-a comis, tocmai prin această falsă impresie conform căreia simpla prezenţă fizică a unui poliţist, jandarm sau gardian pe stradă este suficientă pentru a putea spune că s-a făcut prevenire.

Îşi doresc românii să scape de corupţie?

Anul acesta am asistat toţi, la arestări şi condamnări de primari, parlamentari sau tot felul de aleşi ai neamului, pentru şpagă, ciubucăreală sau trafic de influenţă. Uşor, uşor clasa  politică din ţara noastră se populează cu infractori de drept comun, cu spăgari, ciubucari sau tot felul de condamnaţi, evident cu … suspendare.  Ce ne conduc, votează legi, reformează sisteme şi alte asemenea îndeletniciri.

Astăzi vreo 400 de români au ieşit în stradă pentru  a  protesta în faţa primăriei din localitate, unde au cerut eliberarea edilului arestat pentru că ar fi cerut 500.000 de euro mită.  S-a întâmplat în localitatea Jilava.  Un moment sublim!

Continue reading Îşi doresc românii să scape de corupţie?

Conferinţa de presă a şefului călăreţilor locali

Astăzi am avut privilegiul să privesc la televizor o conferinţă de presă susţinută de şeful localilor bucureşteni.

Probabil că directorul localilor bucureşteni a dorit să lămurească unele aspecte şi să justifice situaţia penibilă în care a ajuns pseudo-instituţia pe care o conduce, după scandalul privind paznicii unei firme de pază ce purtau fără drept uniforma localilor şi care au sancţionat cetăţeni, fără a avea un astfel de drept.

Nu a ieşit deloc aşa cum şi-a dorit domnul Ion Ţincu, ba mai mult, acesta a dovedit că nu are nicio treabă cu acest domeniu, că nu deţine nici măcar cunoştiinţele juridice elementare necesare pentru o persoană ce se doreşte a conduce nişte indivizi care în mod normal ar trebui să aplice legea.

Veţi vedea că acest conducător, al unei instituţii ce se presupune că face parte din sfera celor de aplicare a legii, este complet aerian şi trăieşte în lumea lui. Ba mai mult, nu are nicio reţinere în a se face de râs în public, rostind nişte aberaţii greu de imaginat. Se comportă exact ca un stăpân pe propria moşie, trăind cu impresia că poate face absolut orice îi trece prin cap.

Priviţi şi vă minunaţi:

 

Continue reading Conferinţa de presă a şefului călăreţilor locali

Un pistol Glock unicat şi special

 Celebrul producător de pistoale austriac, Glock a scos la licitaţie un model 22, unic şi special, datorită aspectului său. Mai exact, un exemplar din seria 22 al cărui manşon a fost gravat şi inscripţionat manual, a fost scos la licitaţie pentru  colecţionari sau fanii Glock.  Licitaţia se desfăşoară în perioada 14.decembrie.2011 – 20.ianuarie.2012.

Lansarea acestui exemplar exclusivist se datorează aniversării a 25 de ani de când Glock a intrat pe piaţa din Statele Unite, aniversare ce coincide cu cei 125 de ani de existenţă, pe care-i împlineşte Statuia Libertăţii.

 
Continue reading Un pistol Glock unicat şi special

Cântecul poliţiştilor din trupele speciale SEK

Vă invit să vizionaţi un clip haios, cu poliţiştii germani din trupele speciale SEK.

Traducerea şi adaptarea este posibil să nu corespundă 100%, dar în mare cam asta spun acolo. De aceea cunoscătorilor de germană îi rog să fie mai îngăduitori cu mine, deoarece nu sunt un cunoscător al limbii germane.

Enjoy!

 

Câteva sfaturi privind alegerea unei arme de foc

Înainte de a cumpăra o armă de foc, recomandabil e să studiezi şi să-ţi faci temele foarte bine. Citeşte cât mai mult materiale, review-uri, articole referitoare la acest subiect, solicită păreri de la posesori şi studiază piaţa, astfel încât alegerea pe care o vei face să fie în cunoştiinţă de cauză.

Trebuie să stabileşti exact cum şi la ce vei folosi arma respectivă. O vei cumpăra pentru  colecţie, agrement sau antrenament, să tragi cu ea în poligon, o vei purta cu tine tot timpul sau o vei ţine acasă, ori ţi-o doreşti pentru autoapărare? Bineînţeles, toate aceste lucruri trebuiesc stabilite după ce te-ai hotărât şi eşti absolut convins că ai nevoie întradevăr de o armă de foc.

 După ce ai stabilit exact modul cum vei folosi arma, trebuie să-ţi stabileşti bugetul pe care-l vei aloca achiziţiei armei de foc. În funcţie de acesta vei elimina din start o mare parte din oferta destul de divesificată ce există pe piaţă. Dar asta nu e totul, de aici începe “distracţia”, iată câteva sfaturi utile:

Continue reading Câteva sfaturi privind alegerea unei arme de foc

Ce trebuie să ştii înainte să cumperi o armă.

O armă de foc te poate pune în postura unui judecător şi a unui călău, iar toate acestea în decursul câtorva secunde! De aceea trebuie să te gândeşti serios şi cu multă responsabilitate înainte de a te decide să devii un deţinător al unei arme de foc letale.

Decizia de a cumpăra un pistol şi de a deveni astfel un deţinător legal, trebuie să vină după o analiză serioasă, sinceră şi responsabilă.

De aceea m-am gândit să vă ajut cu câteva sfaturi în acest sens.

Dacă eşti într-o astfel de situaţie, mai jos sunt câteva întrebări pe care trebuie să ţi le pui şi cărora ar trebui să le răspunzi cu maximă sinceritate şi responsabilitate:

Continue reading Ce trebuie să ştii înainte să cumperi o armă.