Un exemplu de manipulare sau amatorism a ziariştilor?

Avem aici un exemplu elocvent al amatorismului şi a obsesiei pentru senzaţional a pseudo-jurnaliştilor autohtoni.

Deontologia profesională ar trebui să-i determine pe ziarişti, să ceară şi un punct de vedere de la cei incriminaţi. Binînţeles, asta într-o ţară normală şi în cazul celor ce îşi respectă meseria. Dar după cum se întâmplă de obicei, nu au făcut-o, sau dacă au făcut acest lucru, probabil că răspunsurile primite nu au fost pe placul celor de la televiziunea respectivă. Şi uite aşa, prin această gogoaşă penibilă conform căreia un retardat telespectator a făcut o mare descoperire, cei de la televiziune s-au mulţumit să inducă ideea conform căreia acolo este vorba despre ceva ilegal.

Sigur că îi pot bănui pe acei redactori de incompetenţă sau lene, din moment ce au ajuns în situaţia penibilă în care încearcă să transforme într-o ştire, o amărâtă de fotografie, făcută de cineva despre care nu ştiu absolut nimic. Nu este decât o dovadă clară a lipsei de profesionalism, din moment ce au ajuns în acest hal, încât să cerşească şi să se limiteze în a transforma în ştiri, tot felul de fotografii sau clipuri video.

Şi uite aşa, o să ne transformăm într-o ţară plină de reporteri şi zarişti, care asistă pasiv pe stradă cum un semen de-al lor are o problemă, dar în loc să-l ajute, sunt preocupaţi să surprindă nişte “imagini cu un puternic impact emoţional“.

După care tot felul de analişti rataţi vor dezabate cazul pentru câteva zile în cadrul talk show-urilor tv.

 

Ştiaţi că Chuck Norris …

  • nu poartă ceas la mână, el decide cât e ceasul?
  • nu face flotări, el doar împinge pământul?
  • este singurul care a reuşit să numere până la infinit. Chiar de două ori !?
  • nu are frunte? Ăla e doar al treilea său pumn.
  • este singurul care a reuşit să înece un peşte?
  • este singurul care poate să trântească uşile rotative?

Primarii vor deveni şefi peste poliţie

Astăzi M.A.I. a publicat pe site proiectul de modificare a actelor normative în vederea  reorganizării Poliţiei locale. Se va modifica legea de funcţionare a pseudo-poliţiei locale, lege ce a fost publicată în iulie 2010 şi care a intrat în vigoare de la 01.ianuarie 2011. Deci, această lege nu şi-a produs efectele decât pentru câteva luni de zile, maxim un an de zile.

Ce demonstrează acest lucru? Faptul că suntem conduşi de nişte proşti, habarnişti şi amatori, cel puţin în acest domeniu. Spun acest lucru, întrucât este revoltător ce se întâmplă. Se înfiinţează o instituţie paralelă, pentru a satisface dorinţele unor primari şi după numai câteva luni de zile se reorganizează această instituţie, după ce aceşti baroni locali, au realizat că paznicii lor pe care le place să-i numească poliţişti, sunt ineficienţi, proşti făcuţi grămadă, iar această tâmpenie pe care au debitat-o s-a dovedit a fi un mare eşec.

Numai că domnii primari, nu pot să-şi recunoască propriile aberaţii, conform cărora au crezut că această meserie este pentru oricine şi poate fi practicată şi de retardaţii ce nu au reuşit să devină poliţişti adevăraţi, dar şi-au dorit să devină cu orice preţ şi datorită influenţei de care se bucură, au reuşit să-şi impună visul de a controla absolut tot în localitatea lor, devenind nişte veritabili baroni locali, tocmai prin acest proiect de lege ce amestecă poliţiştii de la ordine publică şi rutieră cu foştii gardieni publici. Pentru mai multe detalii privind această abureală ce le este servită românilor vă invit să citiţi despre destructurarea Poliţiei Române.

Vă daţi seama în ce situaţii se va ajunge după concretizarea acestei aberaţii?

Vom ajunge ca nişte neaveniţi, impostori, infractori sau analfabeţi să fie şefi peste poliţie. Primari judecaţi şi arestaţi pentru diverse fapte vor deveni şefi ai poliţiştilor. Imaginaţi-vă cazul Deta, unde au existat suspiciuni că beizadelele primarului ar fi beneficiat de un regim preferenţial, acum toate acestea vor deveni ceva normal şi oficial. Primarul dintr-o localitate va fi un fel de zmeu al zonei respective care controlează absolut totul acolo. Numai cei naivi cred că nu realizează că la Deta poliţiştii au intervenit cu o anumită reţinere, ştiind că este vorba despre flăcaii primarului.

Nici nu vreau să mă gândesc la ce situaţii vom ajunge să trăim, din moment ce ţara asta nu mai are o scară a valorilor, iar în funcţia de primar ajung nu oameni competenţi ci cei mai populari. Dar nu ar trebui să ne mai mire nimic, din moment ce românii au trimis în Parlamentul European, ciobani ori piţipoance.

Ne aşteaptă vremuri grele.

 

Cum manipulează şi prosteşte DNA-ul poporul? Simplu, s-a transformat într-o instituţie tabloid.

Un răspuns simplu, sec şi la obiect ar fi: “CU TELEVIZORUL

DNA-ul într-o ţară normală, unde omul de rând nu este chiar atât de naiv, încât să creadă necondiţionat absolut tot ce vede la televizor, această instituţie creeată pentru a combate corupţia, ar trebui să fie crème de la crème sau spuma acestui domeniu şi care să se ocupe de găurile negre prin care dispar banii de la bugetul consolidat al statului, cu ajutorul unor cetăţeni ce ocupă nişte funcţii importante cu putere de decizie, ordonatori de credite, ce se bucură de influenţă şi putere, adică de peştii mari.

La noi în schimb, DNA-ul, pe lângă faptul că a devenit cea mai politizată instituţie română din acest domeniu, răspunzând cu promptitudine comenzilor politice, în ultima vreme s-a tranformat într-o “instituţie tabloid”. Şi oferă românului naiv şi pămpălău ceea ce doreşte să vadă, cu toate că nu intră în competenţa sa.  Continue reading Cum manipulează şi prosteşte DNA-ul poporul? Simplu, s-a transformat într-o instituţie tabloid.

Clişeul privind sancţionarea de către electorat al aleşilor români

Sigur, teoria e bună … pe noi românii, practica ne omoară!

Nu ştiu dacă aţi observat, dar pe mine unul, acest stereotip penibil al parlamentarilor, mă dezgustă teribil. Mi se pare a fi una dintre cele mai mari prostii pe care românii o înghit pe nemestecate şi fără să clipească.

 

Politicienii din ţara noastră, chiar dacă la prima vedere nu pare, sunt foarte uniţi şi au simţ extrem de dezvoltat al protecţiei breslei din care fac parte, indiferent de doctrinele îmbrăţişate, partidul căruia aparţin sau adversităţile personale dintre ei. Şi spun acest lucru întrucât absolut toţi dacă sunt întrebaţi despre sancţiunile ce li se cuvin celor care deşi şi-au luat unele angajamente, nu le respectă, veţi vedea că schimbă foaia imediat. Uită instantaneeu de adversităţile personale sau de diferendele de orice natură şi problema se pune în cu totul alt mod.

Şi vă propun pentru început să discutăm despre absenteismul din Parlamentul României.

Dacă un parlamentar a fost ales de alegători să le reprezinte interesele în parlament, atunci înseamnă că el este un angajat al acestora. Deci devine automat un bugetar sau mai corect spus, devine un funcţionar public ce reprezintă interesele comunităţii unde a fost ales. Corect, da?

Cu alte cuvinte, oamenii ăia nu îşi îndeplinesc atribuţiunile de servicu, ei sunt trimişi acolo pentru a elabora şi vota acte normative, dar nu le pasă de acest lucru, pur şi simplu fac ceea ce doresc, fiind liniştiţi pentru faptul că în următorii patru ani nimeni şi absolut nimic nu-i poate deranja cu ceva.

Atunci, mie mi s-ar părea foarte corect ca în cazul în care domnul parlamentar lipseşte de la lucrările parlamentului în mod repetat şi nejustificat, întrucât are de rezolvat probleme de afaceri, probleme ale partidului sau orice altceva de acest tip, să fie dat afară. Adică omul trebuie lăsat liber şi nu mai trebuie încurcat cu probleme ce ţin de interesele comunităţii ce l-a trimis acolo, deoarece înseamnă că are alte treburi mai importante. Şi în virtutea acestui clişeu pe care cu obsesie îl repetă absolut toţi, postul se vacantează şi este supus acestei probe a alegerii de către comunitatea respectivă. Pentru că numai atunci putem vorbi despre o sancţiune a electoratului în cazul politicienilor.

Alegătorul, este întrebat dacă cel pe care l-a trimis acolo în Parlament, mai merită sau nu să rămână acolo, iar dacă domnul alegător este mulţumit de el îl va alege din nou, la fel ca şi în cazul în care nu mai consideră că este reprezentat de individ, va alege pe altcineva. Abia atunci vom putea spune şi noi că întradevăr electoratul îşi poate sancţiona în mod democratic aleşii şi nu vom mai ţine pe bani publici toţi chiulangii, hoţii sau somnambulii prin parlament.

La fel şi în cazul celor prinşi că fură prin Parlamentul României. Iar aici mă refer la cei ce votează la mai multe mâini, cei ce nu reuşesc să numere corect voturile sau cei ce dorm prin fotoliile acelea. Pentru că în cazul tuturor, este vorba de furt, după părerea mea. Oamenii ăia primesc în mod fraudulos nişte bani de la poporul ăsta fără să-i merite.

Eu ca poliţist, dacă lipsesc de la serviciu în mod nejustificat, sunt cercetat, judecat şi dat afară. De ce nu se poate şi în cazul parlamentarilor români, ca măcar să li se ofere posibilitatea să meargă-n faţa alegătorului ce l-a trimis acolo? Nu spun să intre la puşcărie, dar măcar să se pună în aplicare acest concept al sancţionării politicianului de către electorat.

E dreptul său să răspundă în faţa nefericiţilor ce l-au trimis acolo! Şi nu e deloc corect să-l privăm de acest drept, dacă tot le place să-l amintească de fiecare dată când au ocazia. Mai ales dacă avem în vedere faptul că tot le place lor să vorbească despre apropierea de  comunitate.

Aş vrea să apuc ziua în care un parlamentar ce şi-a “împuternicit” nepoata să-i facă treaba pentru care cetăţenii l-au trimis acolo, ca şi cum acel post ar fi o moştenire de familie, să fie dat afară şi să se prezinte în faţa alegătorilor pentru a-i convinge cât de benefică a fost pentru ei aceea “combinaţie“. Nu să mai aibă tupeul fantasc să mai apară la televizor şi să ne ţină lecţii de viaţă, comportament sau moralitate.

Oare cum ar fi dacă un poliţist şi-ar trimite în locul său la serviciu … un nepot? Deşi comparaţia e puţin forţată, întrucât pentru a fi poliţist e necesar să ai o pregătire, iar în cazul parlamentarilor avem şi indivizi ce şi-au luat bacalaureatul după prima tinereţe, ba mai mult, au ajuns chiar şi miniştrii. Deci comparaţia nu e deloc corectă.

Probabil că cer prea mult, probabil că sunt răutăcios, probabil că speranţa moare ultima … dar totuşi moare.

 

Infatuarea, grobianismul, comportamentul şmecheresc şi ipocrizia au o imagine clară, Şerban Huidu

Viaţa ne serveşte zilnic lecţii dure, dar din păcate puţini sunt cei ce conştientizează acest lucru.

Probabil că aţi auzit de accidentul de circulaţie produs de domnul Şerban Huidu, care a ucis trei oameni nevinovaţi. Este imposibil ca cineva să nu fi aflat despre această întâmplare tragică. Trecând peste circul şi spectacolul grotesc al televiziunilor şi a cotidianelor ce se autointitulează ca fiind “de ştiri”, deşi în realitate sunt doar un alt fel de tabloide cu iz OTV-ist, nu vreau să discut despre accidentul în sine. De ce? Pentru că ceea ce s-a întâmplat este o TRAGEDIE, o adevărată dramă … din orice punct de vedere am privi.

Vreau să discut aici şi să vă arăt că lucrurile în realitate nu stau deloc aşa cum ne sunt prezentate pe la televizor sau prin presa scrisă de către aceşti formatori de opinie, ce se autointitulează jurnalişti, analişti, producători tv şi alţii, în general persoanlele publice sau aşa zisele vedete. Sigur că se vor găsi mulţi deştepţi, care să aibă ceva de comentat invocând tot felul de scuze penibile, ce le putem vedea şi în dezbaterile televizate, în stilul tipic românului linguşitor şi pupincurist.

Continue reading Infatuarea, grobianismul, comportamentul şmecheresc şi ipocrizia au o imagine clară, Şerban Huidu

Ultimul kill feature marca Steve Jobs

 Dacă e să facem o recapitulare sumară a ceea ce a lăsat în urma sa Steve Jobs, numai în privinţa domeniului smartphone-urilor, putem spune că practic, omul este creatorul telefoanelor inteligente, odată cu lansarea din 2007 a primului iPhone, un smartphone multimedia proiectat să îndeplinească rapid şi comod sarcini complexe, folosind numai degetul arătător şi ecranul tactil.

Continue reading Ultimul kill feature marca Steve Jobs

Obsesiile jurnalistilor romani

În România, jurnalismul este şi în prezent într-o fază rudimentară, ziariştii nu au habar despre ce presupune deontologia profesională, ascunzându-se sub falsul motiv al atragerii audienţei cu orice preţ. Prin asta nu fac altceva decât să confirme faptul că OTV-ul cu a sa poltică editorială şi-a pus iremediabil amprenta în piaţa media românească şi a devenit un fel de etalon pentru pseudo-ziariştii români.

Bineînţeles că dacă li se reproşează modul în care au înţeles să-şi facă treaba, scot în încercarea de a se justifica, acel stereotip penibil al “interesului public“. În realitate, pe aşa zişii jurnalişti nu-i doare nici în cot de interesul public.

Acestea sunt obsesiile ziariştilor din România?

  • obsesia demiterilor
  • obsesia muşamalizărilor 
  •  obsesia interlopilor, clanurilor şi a taxei de protecţie 

Probabil că mai există şi altele, dar acestea, după părerea mea, sunt cele mai îndrăgite şi des utilizate.  Oricum, lista rămâne deschisă …

 

Destructurarea unei instituţii ce se numea Poliţia Română

CSAT-ul a oficializat sfârşitul instituţiei pe care toţi o ştiam ca fiind Poliţia Română. Cum de va fi posibil aşa ceva? Simplu, prin această aberaţie, denumită pompos: “reconfigurarea sistemului de ordine publică prin descentralizarea serviciului poliţienesc în slujba cetăţeanului“. Ştiu, sună frumos, european, democratic şi în interesul fiecărui om de rând, dar în realitate nu e deloc aşa. Sunt doar nişte cuvinte atent alese şi frumos cosmetizate pentru a da bine şi a bucura românul naiv.

De ce spun asta?

Oricine crede astfel de abureli, este extrem de naiv dacă trăieşte cu impresia că serviciul poliţienesc se va transforma peste noapte şi va trece instantaeeu în slujba cetăţeanului, în urma unor astfel de modificări, prin care primarul unei localităţi se va transforma într-un adevărat “domnitor local” înscăunat peste o localitate.  Această descentralizare nu este de fapt decât o modalitate prin care politicienii acestei ţări vor controla în mod cât se poate de oficial şi pe faţă, fără nicun fel de reţinere acest domeniu al muncii de poliţie.

Continue reading Destructurarea unei instituţii ce se numea Poliţia Română