Salariile şi pensiile „nesimţite” ale poliţiştilor în raport cu restul populaţiei

Românii și în special politicienii, ce ne servesc zilnic lecții de democrație au uitat subit că România a fost obligată să aibă sistem de salarizare special și separat pentru polițiști și încă câteva categorii profesionale, pe vremea când se purtau negocierile pe capitolul JAI (justiție și afaceri interne) pentru a fi primiți în UE. Majoritatea, dacă nu chiar toate, țările din UE au un astfel de sistem de salarizare separat și special. Numai la noi, în cel mai pur stil populist și comunist, politicienii s-au trezit în ultimii ani să „îndrepte” lucrurile printr-o lege de salarizare unică, pentru toți, specifică viziunilor comuniste, perioadă în care toți trebuia să fim egali.

Din păcate, mulți români sunt naivi și înghit pe nemestecate părerile populiste ale politicienilor, motiv pentru care din ce în ce mai des am întâlnit în ultimii ani replici de genul: „ a fost necesară și este corectă diminuarea salariilor și pensiilor nesimțit de mari în raport cu restul populației” ~ Nimic mai fals!  Mă refer la această anatemă a „salariilor ori a pensiilor nesimțite ale polițiștilor sau a militarilor” care nu este altceva decât o dovadă clară a viziunilor comuniste, tocmai pentru că în comunism eram și trebuia să fim toți la fel. Ori legea de salarizare unitară și tăierea pensiilor nesimțite sunt viziuni comuniste și nu au nicio legătură cu sistemele democratice. Nicăieri în vreo țară civilizată polițiștii sau militarii nu sunt băgați la grămadă în aceeași lege de salarizare cu bibliotecarul sau secretarul vreunei primării și au sisteme separate de salarizare și pensii. Tocmai pentru că sunt niște sisteme diferite, cu restricții și limitări. La noi în schimb, limitările drepturilor constituționale de care ceilalți cetățeni se bucură nu mai sunt compensate, iar nea’ Neculaie bibliotecarul sau secretar al vreunei primării se află pe aceeași poziție a grilei de salarizare, numai că responsabilitățile, limitările sau restricțiile nu sunt la fel. El are dreptul să presteze și alte activități de unde să fie remunerat, poate să-și înființeze o firmă, nu se uită peste umăr când iese cu soția la plimbare și nici nu stă cu ochii pe geam când copilul este ieșit la joacă în fața blocului și așa mai departe, lista poate continua …  În schimb vrea automat și i se pare corect să moară și capra polițistului când vine vorba despre salarizare sau sistemul de pensii … că așa e la noi!

Iar pentru ca manipularea populației în scopuri electorale să fie dusă până la capăt, mulți deontologi, analiști și politicieni ipocriți, căutau vreun chestor al cărui salariu ori pensie nu are nicio legătură cu cel al majorității polițiștilor, prezentându-i veniturile și comparându-le cu cele ale unui amărăștean retribuit cu salariul minim pe economie, tactică prin care omul de rând ce privește cu gura căscată la televizor, rămâne cu impresia că majoritatea polițiștilor beneficiază de niște venituri astronomice … evident că în raport cu restul populației. Cu toate astea veniturile polițiștilor sunt publicate pe website-urile oficiale ale unităților de poliție lunar, unde orice curios se poate convinge că marea majoritate a salariilor sunt undeva între 1500-2500 lei în funcție de post, vechime sau grad profesional.

Și uite așa, am ajuns în țara asta unde funcționarii din primării primesc niște sporuri ori remunerații similare cu cele ale unor oameni ce au ales încă de tineri să-și sacrifice adolescența, tinerețea, viața și de multe ori familia pentru cariera respectivă, tocmai datorită viziunilor comuniste, ce se mulează perfect în democrația noastră autohtonă și originală. Așa că data vitoare când mai auziți  despre subiectul remunerației „ nesimțit de mari în raport cu restul populației” a unor categorii profesionale, nu uitați că aceste viziuni sunt specifice sistemelor comuniste, de care românii nu pot scăpa.

2 thoughts on “Salariile şi pensiile „nesimţite” ale poliţiştilor în raport cu restul populaţiei”

  1. Comunistii si securistii mai traiesc in aceasta tara cu un singur scop, acela de a dezinforma populatia si de a devia atentia de la alte subiecte care cu adevarat ar trebui discutate. De exemplu salariul unui sofer de minister, de senator, de deputat. Soferii acestia ajung de cele mai multe ori la niste venituri de te doare mintea. Nu mai pui ca ei consuma “500 l de combustibil la 100 de kilometri”.

  2. SALARII SI FACILITATI NESIMTITE AU PARLAMENTARII !!! DE CE ? PENTRU CA NOI SUNTEM UN POPOR DE …..PUPATCIOSI DE ….. MOASTE !!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *