Ştiri negative vs ştiri pozitive

Prin mediatizarea excesivă numai a ştirilor negative, mass-media manipulează zilnic, asta ca să nu spun că îşi îndobitoceşte publicul. Cum funcţionează manipularea din televiziuni şi cât de nocivă este?
Am să vă dau un exemplu ipotetic, ce nu-mi aparţine, dar care este unul foarte bun.

Să presupunem că o mică comunitate, formată din douăzeci de persoane, locuieşte pe o insulă, iar principala sursă de existenţă o constituie pescuitul. Numai că pe lângă această mică comunitate, mai există alte cinci mii de astfel de comunităţi mici, ce trăiesc absolut identic pe câte o insulă, de care cei supuşi atenţiei nu ştiu prea multe.

O dată la zece ani, apare un rechin, ce atacă un pescar din mica noastră comunitate. Îl răneşte sau chiar îl ucide. Evident că această întâmplare constituie un eveniment tragic pentru comunitatea din care provine pescarul. Membrii acesteia sunt speriaţi, se tem să mai pescuiască şi în perioada imediat următoare renunţă să o mai facă. Totuşi împinşi de foame, după o săptămână sau o lună, ceilalţi pescari vor începe să pescuiască din nou. La început mai rezervaţi şi cu teamă, luându-şi câteva măsuri de precauţie, limitându-se să pescuiască fără să se îndepărteze prea mult de insulă. Iar după câteva luni totul revine la situaţia anterioară producerii tragediei şi pentru următorii zece ani traiul lor îşi va relua cursul normal şi firesc.

Până acum, toate sunt clare, numai că partea interesantă apare după ce televiziunile intră în viaţa acestei mici comunităţi. Mai exact, după ce televiziunile pătrund în această comunitate, cele douăzeci de persoane de pe insula supusă atenţiei noastre, vor privi la televizor şi vor afla tot ce se întâmplă pe celelalte cinci mii de insule în comunităţile ce trăiesc la fel ca şi ei. Acum să presupunem că toate aceste insule au această problemă a atacului unui rechin ce se petrece  la un interval de zece ani, tragedii ce sunt mediatizate intens de televiziuni, pe considerentul reţetei privind obţinerea cu orice preţ a audienţei generate de tragedii, scandaluri, accidente, morţi şi alte asemenea nenorociri. Şi întrucât sunt cinci mii de insule, membrii comunităţii noastre vor vedea în fiecare zi câteva cazuri în care un pescar este rănit sau ucis de un rechin.

Astfel că, cei 20 de indivizi vor trăi permanent într-o stare de teamă, inducându-li-se de către mass-media convingerea că în fiecare zi pot deveni o victimă a unui rechin. Vor trăi convinşi că insula lor este înconjurată de nişte ape în care mişună rechinii, că numărul rechinilor este extraordinar de mare, vor fi convinşi până la urmă că soarta a fost crudă cu ei şi alte asemenea scenarii apocaliptice şi negative, cu toate că în realitate frecvenţa cu care un rechin ar apărea în jurul insulei lor este o singură dată la 10 ani.

[singlepic id=20 w=320 h=240 float=left]

În acest fel televiziunile manipulează zilnic, inducând o stare de teamă, panică şi atitudine negativă, transformându-ne în nişte victime eterne care mai devreme sau mai târziu se consolează cu această impresie falsă şi se limitează să mai facă ceva pentru a-şi îmbunătăţi viaţa de zi cu zi, dar care au numai poveşti pline de scuze, aşteptând întotdeauna ca altcineva să facă ceva pentru ei. În concluzie, românii sunt zilnic îndobitociţi tocmai prin promovarea obsesivă a ştirilor negative de către mass-media.

Nu spun că trebuie să ascundă gunoiul sub preş, iar ştirile negative să nu fie mediatizate, dar trebuie să existe cel puţin un echilibru între ştirile negative şi cele pozitive. De ce spun asta? Pentru că libertatea de exprimare NU este absolută. Autocenzura generată de responsabilitate ar trebui să existe şi în cazul celor din mass-media. Şi ca să înţelegeţi la ce mă refer, am să vă dau un alt exemplu:

Imaginaţi-vă efectele pe care le-ar putea avea o “verificare jurnalistică a vigilenţei” făcută în virtutea dreptului la liberă exprimare, de către un individ ce se apucă să strige cât îl ţin plămânii, într-un avion că există o bombă. Rezultatul îl puteţi anticipa foarte uşor. Dacă e să ne luăm numai după dreptul la liberă exprimare al ţăcănitului, are dreptul să aibă o astfel de reacţie, numai că dacă există şi o urmă de responsabilitate ar trebui să intervină autocenzura.

În schimb, televiziunile autohtone au dovedit în ultimii ani că nu sunt capabile de autocenzură sau responsabilitate. Singurele ştiri ce contează pentru ei sunt cele ce promovează scandalul, dejecţiile, vulgaritatea şi bârfa penibilă, sub pretextul că asta este realitatea. Nici pe departe, este o minciună sfruntată. Se numeşte manipulare şi este foarte nocivă pentru noi toţi.

One thought on “Ştiri negative vs ştiri pozitive”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *